Boroianu: Creaţia lui Brâncuşi nu este legată de spaţiul românesc
Fostul secretar de stat Radu Boroianu, actualmente preşedinte al Institutului Cultural Român, aduce argumente pentru neînscrierea ansamblului de la Târgu Jiu în UNESCO: opera lui Constantin Brâncuşi nu este legată de spaţiul românesc! Ministerul Culturii nu a oferit nici până azi un punct de vedere cu privire la decizia de retragere a dosarului de înscriere a operelor lui Constantin Brâncuşi în patrimoniul universal. UNESCO a refuzat introducerea ansamblului Brâncuşi din Târgu Jiu pe Lista Patrimoniului Mondial, considerând că acesta „nu este cunoscut, nu formează un tot unitar, suferă la capitolul autenticitate şi nu este o operă de geniu, în integralitatea sa”.
Fostul secretar de stat al Culturii Radu Boroianu este cel care a venit împreună cu Victor Ponta să inspecteze Poarta Sărutului în 2014, după ce a fost spălată cu apă cu jet sub presiune. Boroianu a fost şeful unei comisii de anchetă formată din experţi internaţionali care a păpat degeaba zeci de mii de euro. Oricum, Boroianu se ante-pronunţase, declarând public că „aşa se spală operele” şi că Poarta Sărutului de fapt „s-a albit” pe alocuri, nu s-a îngălbenit, cum a scris presa. În fapt, pe alocuri a ieşit rugina din metalul aflat în interiorul operei, care a îngălbenit piatra.
Tot în 2014 Boroianu şi Ponta au promis fonduri pentru restaurarea Coloanei fără Sfârşit. Nici până acum nu au fost alocate fonduri. În campania electorală, Guvernul vorbea despre achiziţia operei “Cuminţenia pământului” a lui Brâncuşi. Nici de acest subiect nu se mai aude nimic.
„Noi, românii, nu-l înţelegem”
Ministerul Culturii nu explică motivul pentru care operele lui Brâncuşi nu au intrat în UNESCO, însă Boroianu are o explicaţie: "Din păcate, tocmai noi, românii, suntem cei care nu-l înţelegem. Tocmai noi lăsăm să se întâmple ce se întâmplă la Târgu-Jiu şi după aia ne mirăm că UNESCO ne acceptă cu un sfert de gură doar Coloana Infinitului, poate, dar restul nu. Asta se datorează unui element foarte grav - faptul că-l rupem pe Brâncuşi de spiritualitatea identitară", a declarat Radu Boroianu, citat de Mediafax.
Acesta a continuat să explice de ce crede că Brâncuşi nu este legat de România. "Trebuie să relegăm toată creaţia lui de spaţiul românesc, pentru că acum nu este. În loc să ne ocupăm să facem această normală sinergie între români şi un mare creator care a murit în străinătate, noi încercăm în mod aberant să-i luăm osemintele dintr-un loc istoric şi să le aducem într-o comună în care jumătate dintre locuitori cred că sunt nepoţii lui. Cu alte cuvinte, intrăm în vulgaritate, în loc să ne pătrundem de spiritualitate", a mai spus Boroianu. "Nu vrem să înţelegem de ce un creştin practicant ca el, un ortodox, era în acelaşi timp un mare iubitor al filosofiei tibetane. Şi din aceste două lucruri pe care, dacă le-am analiza normal, am putea constata că iese ideea Aleii Eroilor de la Târgu-Jiu", a adăugat acesta.
Deciziile UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură privind patrimoniul mondial) au de cele mai multe ori şi o mare miză economică, deoarece clasarea siturilor facilitează deblocarea finanţării în vederea lucrărilor de conservare a acestora şi aduce o creştere a numărului de turişti. Principala provocare a UNESCO este însă conservarea siturilor aflate în pericol din cauza lipsei de îngrijire, a practicării turismului necontrolat şi a dezvoltării unor activităţi economice cu consecinţe devastatoare asupra mediului.
LEGENDĂ
Operele de la Târgu Jiu sunt printre puţinele care au rămas statutului român deoarece, în 1951, Brâncuşi a vrut să doneze 230 de sculpturi României. Dar a fost refuzat. Gheorghe Gheorghiu Dej ar fi spus: "Operele lui Brâncuşi nu ajută cu nimic la edificarea socialismului în România, refuzăm".
RESPINGERE
Cu ocazia celei de-a 39-a sesiuni, care a avut loc la Bonn, Germania, în perioada 28 iunie - 8 iulie, Comitetul mondial UNESCO a făcut o recomandare de neînscriere a dosarului de candidatură a Ansamblului Monumental Calea Eroilor din Târgu-Jiu, operă a sculptorului Constantin Brâncuşi. Dosarul de candidatură a fost retras la decizia statului român, după ce a primit această recomandare de neînscriere din partea UNESCO.
CONFISCARE
Încă din 2012, Victor Ponta a încercat să confiște ca simboluri electorale operele care fac parte din Ansamblul Brâncuși, care au devenit nelipsite de pe afișele sale de promovare electorală. Coloana Infinită și Poarta Sărutului au fost reproduse chiar și pe Arena Națională, la megalomanica lansare a lui Victor Ponta în campania pentru alegerile prezidențiale din 2014.