Boza, întrebat dacă s-a gândit să plece: De multe ori!

Sorin Boza recunoaşte că s-a gândit să demisioneze din funcţia de preşedinte al Directoratului Complexului Energetic Oltenia. Cu toate acestea, Boza nu ar vrea să plece din companie, iar şefii săi se gândesc ca toţi ceilalţi membri ai Directoratului să-i ia locul, pe rând, pentru o perioadă de câte un an. Până acum, nu a fost luată vreo decizie.

„Să fie foarte clar că Sorin Boza nu a dorit niciodată să plece din Directorat şi nu va dori niciodată. Din poziţia de preşedinte, m-am gândit de multe ori”, a fost declaraţia lui Sorin Boza, la TV Sud.

Consiliul de Supraveghere (CS) al companiei se gândeşte deja la soluţii. Fiecare membru din Directorat ar putea fi preşedinte pentru un an, prin rotaţie. Salariul rămâne acelaşi. „Poate există varianta ca unul din cei patru colegi ai mei din Directorat să ocupe poziţia de preşedinte. Eu am un an şi şapte luni în această poziţie. Poziţia de preşedinte al Directoratului este numai poziţia de reprezentare în exterior. În orice proces decizional, de angajări, achiziţii, măriri de salarii, ne întâlnim şi votăm. Știţi care este diferenţa, din punct de vedere salarial, între un membru al Directoratului şi preşedintele? Niciuna! Au fost discuţii în Consiliul de Supraveghere că suntem patru inşi şi ar fi bine ca fiecare să deţină câte un an preşedinţia. Decizia de a numi preşedintele e a Consiliului de Supraveghere. Dacă CS decide să fie preşedinte Ovidiu Bălăcescu de mâine, el va fi. Nu i se dă nimic în plus la salariu”, a mai explicat Sorin Boza.

Directorii, evaluaţi de CS

Cu toate acestea, Sorin Boza a dat de înţeles că nu s-ar dori demiterea sa. Ar putea fi înlocuit doar din ordinul Consiliului de Supraveghere, nu al Ministerului Energiei, a ţinut directorul CE Oltenia să sublinieze: „Nu Ministerul mă schimbă, ci Consiliul de Supraveghere. În momentul evaluării fiecărui membru din Directorat, de către CS, am avut cea mai mare medie la evaluarea din 2017”.

Vizualizări: 3,004

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: