Bucurie printre suporterii de fotbal din Motru

O ştire postată pe pagina oficială a clubului Minerul Motru a adus bucurie printre suporterii de fotbal, dar şi printre cei care practică fotbalul. Echipa se va înfiinţa din nou în acest sezon şi va evolua în Liga 4 iar conducerea clubului a anunţat deja că se face selecţie pe plan local pentru completarea lotului.

„Clubul Sportiv Minerul Motru 2008, va organiza selecţie în vederea formării lotului de fotbal seniori, Liga a IV a, pentru ediţia de campionat 2021 – 2022”, este anunţul care a stârnit deja multe comentarii pe pagina oficială a clubului din partea unor foşti jucători sau foşti componenţi ai grupelor de juniori ale clubului care se invită să participe la selecţie. Faptul că motrenii au continuat să menţină grupele de juniori la club, chiar dacă nu au avut echipă de seniori de foarte mulţi ani, se dovedeşte acum benefic pentru că vor avea o bază destul de largă de selecţie. „Selecţia va avea loc miercuri, 23 Iunie 2021, orele 18.00, la Stadionul "Minerul" din Municipiul Motru. Sportivii care doresc să participe la selecţie, trebuie să aibă asupra lor echipament”, mai specifică cei de la Minerul Motru în ştirea care a primit  numeroase comentarii şi aprecieri de la foşti fotbalişti motreni după ce a fost postată şi de preşedintele clubului, Mihai Cernica. „Pentru unii, chiar și atât, e un vis să ne revedem echipa!”, scrie unul dintre ei, un altul întrebând cine se va ocupa de selecţia fotbaliştilor. „Am doar amintiri frumoase legate de perioada când jucam la Minerul Venus Motru. Am cunoscut oameni deosebiţi.Multā, multā baftā”, scrie un fost jucător, un altul amintind de perioadele de glorie ale echipei Minerul Motru când antrenori era Silviu Lung sau Gigi Borugă.

Indiferent cine va face selecţia pentru echipa de Liga 4 Minerul Motru, pentru suporteri bucuria este mare pentru că vor avea ocazia să vină din nou la stadion. Baza sportivă a celor de la minerul Motru este una de Liga 2 iar s-au disputat o perioadă şi jocurile echipei Pandurii.

Motru a rămas fără fotbal de câțiva ani. ”Echipa de fotbal Minerul Motru a fost desființată în 2016, imediat după alegeri. Avem aproximativ 150 de juniori la diferite grupe de vârstă și, dacă nu avem o echipă măcar în Liga a IV-a unde să continue, se vor pierde. Vream să începe de undeva și de aceea vrem să facem selecție pentru o echipă. Minerul Motru în acest moment este susținută doar de primărie, pentru că CEO și sindicatele s-au retras. Lunar avem aici cheltuieli de minim 30.000 de lei pentru funcționarea la limită a clubului”, a declarat Cosmin Morega, primarul din Motru

Edilul de la Motru a mai precizat și faptul că s-au obținut rezultate bune la box și la lupte.

Vizualizări: 4,708

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: