Cadastru gratuit în patru comune din Gorj

Patru comune din Gorj se află printre cele 63 de localităţi din ţară care vor beneficia gratuit de cadastru. Este vorba de: Logreşti, Berleşti, Hurezani şi Ţânţăreni. Deşi ANCPI a încheiat acordurile cadru pentru începerea lucrărilor de cadastru general, autorităţile locale se aşteaptă ca acţiunea să dureze câţiva ani.

Mii de gorjeni vor beneficia gratuit de cadastru pentru case şi terenuri. Acordurile cadru au fost încheiate, la câţiva ani după începerea demersurilor de către primari. „Am accesat un program prin Banca Mondială, în mandatul 2008-2012. Ne luasem gândul de la acesta, dar este mai bine şi mai târziu decât niciodată. Oamenii nu vor plăti nimic pentru cadastru, se va face Carte Funciară pe fiecare cetăţean în parte, pe fiecare titlu de proprietate, se va face cadastru pentru tot teritoriul administrativ al comunei, pentru 5768 de hectare de teren (forestier, arabil, păşune, fâneţe, vii). Noi le-am cerut deja oamenilor să aducă dosare cu documente privind terenurile cumpărate, terenurile dobândite, să vedem care au cadastru, care nu, pentru ca firma respectivă să nu le mai facă o dată. Primăria va pune la dispoziţia celor de la Cadastru planurile parcelare şi tot ce ne vor solicita. În orice caz este o acţiune care va dura câţiva ani de zile, se va încheia în anul 2023”, a declarat Maria Dumitraşcu, primăriţa de la Berleşti.

De cadastru gratuit vor beneficia şi aproximativ 2000 de familii din Ţânţăreni. „Ne pierdusem speranţa, am solicitat acest cadastru în urmă cu mai mulţi ani, s-a aprobat, s-a ţinut licitaţia, iar acum s-au semnat acordurile cadru. Licitaţia a fost câştigată de o firmă din Craiova, iar noi deja am luat legătura cu reprezentanţii acesteia. Din câte am înţeles, vor veni la Ţânţăreni săptămâna viitoare să vadă la faţa locului cum stau lucrurile. Se va face cadastru pentru fiecare proprietar în parte, extravilan şi intravilan, inclusiv înscriere în Cartea Funciară. Se va încerca să se efectueze cadastru şi pentru romi, deşi aceştia nu prea au acte de proprietate”, a declarat Maria Vasilescu, primăriţa de la Ţânţăreni.

Vizualizări: 281

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: