Cadrele medicale pregătesc acţiuni de protest

Salariaţii din sistemul sanitar anunţă acţiuni de protest pentru perioada următoare. Printre solicitările adresate Ministerului Sănătăţii şi Guvernului se numără: revenirea la salariile din iunie 2010, demararea contractului colectiv de muncă la nivel sectorial, deblocarea posturilor vacante din unităţile sanitare şi respectarea normativelor de personal, participarea la elaborarea noii legi a sănătăţii şi plata drepturilor salariale câştigate în instanţă. “În primul rând solicităm revenirea la salariile din iunie 2010 şi plata drepturilor salariale câştigate în instanţă. De asemenea, vrem ca reprezentanţii Federaţiei Sanitas să fie invitaţi să participe la elaborarea unei noi legii a sănătăţii care să mulţumească şi personalul sanitar, în totalitate, nu numai anumite categorii din sistemul sanitar”, a declarat Valentin Popa, liderul Sanitas Gorj. Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas va organiza un referendum în rândul membrilor de sindicat pentru strângerea de semnături în vederea declanşării mişcărilor de protest. “Calendarul acţiunilor de protest nu este încă stabilit. Consiliul Judeţean Sanitas se va întruni în zilele următoare. În cadrul întâlnirii vom stabili calendarul de strângere a semnăturilor”, a mai precizat Valentin Popa.

Vizualizări: 122

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: