Călinoiu nu a ratat vizita de studiu în Malta

Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, s-a aciuat pe lângă primarul Cârciumaru şi când a fost vorba de o vizită de studiu în Malta. Iniţial, se anunţase că doar primarii Florin Cârciumaru de la Târgu Jiu şi Ion Ciocea, de la Bustuchin, vor participa la acest schimb de experienţă. Vizita de studiu are la bază o invitaţie adresată de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Vest Oltenia, cu ocazia implementării proiectului “Schimb de experienţă şi multiplicarea bunelor practici pentru instituţiile din regiunea Sud Vest Oltenia şi instituţii similare din statele membre UE implicate în procesul de programare, implementare şi în sistemul de management şi control al Fondurilor Structurale la nivel regional”. Toate costurile de participare vor fi suportate din bugetul proiectului susţinut de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Vest Oltenia. Călinoiu nu dorit să rateze însă o astfel de ocazie şi a renunţat pentru o săptămână la administraţia gorjeană. Cei trei aleşi se vor întoarce pe meleagurile Gorjului pe data de 31 octombrie.

Vizualizări: 154

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: