Călinoiu promite primarilor bani pentru arierate

Campania electorală rezolvă problemele primarilor sau cel puţin asta promit autorităţile! În cadrul şedinţei Consiliului Judeţean de ieri, Ion Călinoiu a dat de înţeles că administraţiile locale vor intra fără datorii în noul an întrucât se mai aşteaptă o Ordonanţă de Guvern pentru stingerea arieratelor. Opoziţia consideră nu este normal ca primăriile să tot facă datorii în condiţiile în care arieratele au mai fost stinse de câteva ori. Discuţia vine pe fondul repartizării către unităţile administrativ-teritoriale a cotei de 20%, precum şi a sumei reţinute din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată.

Consiliul Judeţean Gorj a aprobat ieri modificarea repartizării pe unităţi administrativ - teritoriale, pentru anul 2014, a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, aprobate la începutul anului, prin majorarea cu suma de 1.716 mii lei.

Opoziţia a contestat modul în care au fost împărţiţi banii, cerând sume mai mari pentru localităţile sărace. „Municipiul Târgu Jiu şi Motru au primit câte 500 de milioane de lei vechi, la bugetul lor aceste sume sunt nesemnificative. În condiţiile în care Primăria Târgu Jiu cheltuieşte 2 miliarde de lei vechi pentru cheful pensionarilor, suma de 500 de milioane nu este importantă. După părerea mea, era mai bine ca localităţile cu buget mare să fie sărite de la această repartizare a banilor, iar fondurile să fie alocate localităţilor sărace. Sunt localităţi care nu îşi permit să-şi plătească iluminatul public, iar acum nu au primit nimic sau au primit câte 100 de milioane de lei vechi”, a solicitat Dan Vâlceanu, liderul PDL Gorj.

Ion Călinoiu spune că Primăriile Târgu Jiu şi Motru au nevoie de bani pentru a-şi asigura partea de cofinanţare la proiecte pe infrastructură. „Ca de obicei, discuţiile acestea sunt nelipsite când este vorba de repartizarea banilor. Şi eu înclin să nu dăm bani la localităţi care se pot autofinanţa, de exemplu - Fărcăşeşti, dar Motru şi Târgu Jiu nu se pot autofinanţa. La ora actuală, au nevoie de aceşti bani pentru a depune cofinanţările la proiecte cu fonduri nerambursabile. În caz contrar pierd lucrări importante pentru comunitate”.

Vor lista primăriilor cu arierate

În contextul acestor discuţii, Ion Călinoiu a anunţat că se aşteaptă o Ordonanţă de Guvern pentru stingerea arieratelor. „Până la sfârşitul anului va mai fi dată o Ordonanţă de Guvern pentru stingerea arieratelor. Se va aduce la zi plata cheltuielilor restante de la nivelul administraţiilor locale”, a declarat Ion Călinoiu.

Consilierii PNL au cerut o listă cu primăriile ce au arierate. „Am cerut comisiilor să ni se dea şi nouă un raport al arieratelor pe care le are fiecare primărie în parte. S-au tot stins arierate şi nu mi se pare corect să se tot dea bani pentru stingerea arieratelor. Vrem să vedem de ce se tot fac arierate”, a precizat Mădălina Ciolocoi, consilier judeţean PNL.

Vizualizări: 139

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: