Călinoiu: Rectificarea bugetară, operaţională în noiembrie

Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, dă asigurări că rectificarea bugetară va fi una pozitivă. După discuţiile purtate, la Bucureşti, cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor, Călinoiu spune că rectificarea bugetară va deveni operaţională luna viitoare. „Am discutat cu ministrul Finanţelor în ceea ce priveşte rectificarea bugetară. Dimensiunea financiară va fi una care să asigure închiderea anului fără nici un fel de probleme. Mă refer aici la continuarea investiţiilor începute şi la plata arieratelor. Rectificarea bugetară va fi aprobată la sfârşitul lunii octombrie pentru ca în noiembrie să devină operaţională întrucât în decembrie lucrările trebuie sistate”, a declarat Ion Călinoiu. (D.M.)

Vizualizări: 158

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: