Călinoiu vorbeşte pe surse, Dian Popescu îl ignoră

Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, vicepreşedintele PSD Ion Călinoiu, a lansat un nou atac la adresa lui Crin Antonescu pentru ziarul online pesurse.ro. Ion Călinoiu s-a supărat pentru că Antonescu a spus că este o paralizie în Guvern şi majoritate. “Dacă vrea să-şi facă campanie la modul acesta, populist, greşeşte, dar nu pierde numai el, pierde România. Cred că şi de data asta premierul îl va aduce cu picioarele pe pământ”, a declarat vicepreşedintele PSD.

Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj a mai spus că Antonescu va fi susţinut la prezidenţiale numai dacă înţelege importanţa sprijinului PSD.

În replică, liderul PNL Gorj Dian Popescu spune că declaraţiile lui Călinoiu trebuie ignorate. El spune că cei din conducerea centrală nu ia în seamă declaraţiile lui Ion Călinoiu. „Până acum partidul l-a ignorat pe Călinoiu şi nu a luat în seamă declaraţiile sale. Cu siguranţă şi organizaţia de la Gorj a PNL va ignora declaraţiile domnului Călinoiu“, menţionând că poate fi ignorat cu uşurinţă. Dian Popescu a mai spus că deşi Ion Călinoiu deţine funcţia de vicepreşedinte la nivel naţional, el „nu este o voce autorizată“. (M.M.)

Vizualizări: 177

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: