Campanie împotriva parlamentarilor de Gorj, pe problema CEO

Fostul deputat Dan Ilie Morega ameninţă că, la următoarele alegeri, va face anticampanie actualilor parlamentari de Gorj, din cauză că nu se implică în rezolvarea problemelor din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Morega spune că judeţul nostru tinde spre un grad de sărăcie de 60%, în condiţiile în care media pe ţară este de 49%. Acesta estimează că până la sfârşitul anul vor fi disponibilizaţi aproximativ 30% din salariaţii CEO.

Dan Ilie Morega este nemulţumit din cauza modului în care aleşii Gorjului îşi fac treaba în Parlamentul României. Acesta spune că nu sunt interesaţi de soarta angajaţilor din cadrul Complexului Energetic Oltenia, care riscă să fie disponibilizaţi în proporţie de aproximativ 30%.

Morega ameninţă că, la următoarele alegeri, le va face anticampanie la toţi parlamentarii de Gorj. „Sindicatele, administraţia CEO şi parlamentarii de Gorj ar trebui să nu mai lâncezească şi să facă un front comun pentru a găsi soluţii ca să reuşească să facă vânzări. Nu am văzut nici un parlamentar de Gorj care să meargă la preşedintele ANRE şi să-l cheme în Parlament pentru a face o dezbatere serioasă pe teme problemelor din CEO. Mi se părea normal, ca până acum, preşedintele ANRE să fi fost invitat în comisiile din Parlament pentru că este inadmisibil ceea ce se întâmplă în Gorj. Din acest motiv, la următoarele alegeri sunt hotărât să fac anticampanie tuturor parlamentarilor de Gorj”, a declarat Dan Ilie Morega.

Gorjul tinde spre un grad de sărăcie de 60%

Dan Ilie Morega estimează că aproximativ 30% dintre angajaţii Complexului Energetic Oltenia vor fi disponibilizaţi până la sfârşitul anului. Morega spune că judeţul nostru tinde spre un grad de sărăcie de 60%. „În mod sigur, până la sfârşitul anului, 30% din personalul CEO va fi disponibilizat, dacă nu se va merge pe concedii fără plată. Este clar că neavând venituri nu poţi să ai nici încasări. Parlamentarii de Gorj ar trebui să ceară facilităţi pentru Gorj, ca şi pentru alte judeţe monoindustriale, pentru a nu rămâne un judeţ al foamei. În momentul de faţă, în Gorj, gradul de sărăcie este de 54-55%, în timp ce media pe ţară este de 49%. Mai grav este că tindem spre un grad de sărăcie de 60%”, a precizat Dan Ilie Morega.

RECOMANDARE

Fostul deputat le recomandă liderilor sindicali din minerit să-şi mute greva pe bulevardul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniu Energiei (ANRE). „Dacă vrea să rezolve problemele minerilor, Condescu ar trebui să meargă cu hăulita pe bulevardul ANRE pentru că ei sunt cei care dictează pe piaţa producţiei de energie electrică”, a declarat Morega.

Vizualizări: 190

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: