Canalizarea de la Rânca, amânată până în iunie 2011

Proiectul prin care staţiunea montană Rânca urma să aibă reţea de canalizare a fost din nou sistat până în luna iunie a anului viitor. Potrivit primarului Pantelimon Todea, constructorul a cerut miercuri amânarea lucrărilor din cauza vremii. Primarul din Baia de Fier spune însă că pe lângă asta ar mai fi vorba şi de neefectuarea unor plăţi către firma constructoare.

Staţiunea montană Rânca va mai sta încă câteva luni fără canalizare chiar dacă lucrările sunt efectuate în proporţie de aproape 90%. Primarul din Novaci, Pantelimon Todea a declarat ieri că mai sunt câteva lucrări de efectuat la staţiile de epurare însă din cauza vremii constructorul a cerut amânare până în vară. „Miercuri am avut şedinţa de progres pentru lotul 1 şi 2. Pentru lotul 1şi anume canalizarea, constructorul a cerut o amânare până la 31 iunie <-xml:namespace prefix = st1 ns = "urn:schemas-microsoft-com:office:smarttags" />2011. A motivat că vremea este neprielnică. Lucrările sunt aproape gata, mai mult de 90% rezolvate este vorba doar de nişte probleme cu staţiile de epurare”, a declarat Pantelimon Todea, primarul oraşului Novaci. Proiectul viza construirea a 10 km de canalizare şi a avut ordonanţă de începere în anul 2009, de atunci mai suferind o întrerupere în aprilie anul acesta. Lucrurile par însă a fi mai complicate, primarul din Baia de Fier declarând că amânarea se datorează şi din cauza unor neplăţi către constructor. Potrivit acestuia, sumele de cofinanţare din partea statului nu au prea venit aşa că firma a prelungit termenul de execuţie. „Nu este nimic grav, în contractul încheiat oricum e precizat că plăţile se pot face până în 2011. Sunt câteva probleme, sumele de cofinanţare de la stat nu au prea venit dar mai este şi problema timpului, astea nu sunt lucrări de mântuială şi trebuie făcute când timpul ne permite”, a declarat Constantin Mihuţescu, primarul localităţii Baia de Fier. Proiectul de la Rânca se ridică la o valoare de mai mult de şase milioane de euro, câte trei milioane pentru fiecare lot, bani primiţi de la Uniunea Europeană. Cofinanţarea statului în acest proiect este de 600.000 de euro pentru fiecare localitate.

Vizualizări: 109

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: