Opresc textul de care mă apucasem pentru astăzi, pentru că tocmai am citit o mărturie emoţionantă. Este aceea a unui fost astronaut, actual om de ştiinţă specializat în încălzirea globală. Acesta este primul paragraf al lungului său articol din New York Times:

”Sunt un cercetător din domeniul climatic care tocmai a fost diagnosticat cu cancer la pancreas în fază terminală. Acest diagnostic mă pune într-o poziţie interesantă. Mi-am petrecut o mare parte din viaţă gândindu-mă la ştiinţa din spatele încălzirii globale, care se cere privită printr-o lentilă ce include mai multe decenii. Pe de o parte eram sigur că, chiar şi la vârsta mea actuală (60), o să trăiesc să văd partea critică a problemei, şi eventual soluţiile la aceasta, desfăşurate în cursul vieţii mele. Acum, că acest orizont personal mi-a fost scurtat dramatic, am fost forţat să mă hotărăsc cum îmi voi petrece timpul rămas. O să continui să mă gândesc că încălzirea globală merită efortul?”

În multe paragrafe ulterioare, Piers J. Sellers răspunde la propria întrebare: da, merită. De altfel, pentru el a devenit singurul lucru care mai merită menţionat sau făcut. Drept pentru care, cu ceea ce ar putea fi ultimele sale cuvinte, încearcă să implore oamenii obișnuiți să-și schimbe modul de viaţă, pe politicieni să treacă peste demagogie și frica de a lua decizii pe care popoarele lor le-ar putea privi cu neîncredere; în același timp, îi zoreşte pe ingineri şi industriași să ia măsuri și să-și schimbe rapid tehnologiile şi biznisurile. Dacă nu conștientizează pericolul rapid, spune Sellers, s-ar putea să fie deja prea târziu. În finalul textului său, fostul astronaut care a fost de trei ori pe stația spațială internațională și a ieșit de șase ori în spațiu, doar în costum, găsește timp să revină puțin și asupra neimportantei sale persoane. Citez:

”Cât despre mine, nu am de ce să mă plâng. Sunt foarte recunoscător pentru experiențele de care am avut parte pe această planetă. Ca astronaut, am zburat la sute de kilometri deasupra Pământului. Plutind lângă Stația Spațială Internațională, am văzut uragane formându-se în mijlocul oceanelor, Amazonul săpându-și calea spre mare printr-un minunat covor de păduri și furtuni gigantice cu fulgere care se întindeau pe sute de kilometri, deasupra Ecuatorului. Din perspectiva lui Dumnezeu, oarecum, am văzut cât de fragilă și cât de indescriptibil de prețioasă este planeta noastră. Sunt plin de speranță în ceea ce privește viitorul ei. Și gata, pentru că mâine merg la lucru.”