Candidaţii din Târgu Jiu se bat pe comunităţile de romi

Victor Ponta şi Dan Diaconescu se bat pe romii din Obreja şi Panduraşul, fiind conştienţi că voturile de acolo pot înclina balanţa în „lupta pentru funcţia de prim-ministru”.

Mircea Alecsandru, reprezentantul rromilor din Panduras, a fost ieri la un post local de televiziune, unde a spus că a plecat cu alţi 500 de romi de lângă Dan Diaconescu, pentru că şi-a dat seama că acesta nu vrea decât să câştige lupta cu Ponta, dar nu este interesat de soarta târgujienilor. Mircea Alecsandru i-a îndemnat pe romi să voteze Victor Ponta.

Nu mai puţin de 10 reprezentanţi ai etniei romilor din Obreja, printre care Nicolae Bobu, au fost însă ieri la OTV, unde au spus că vor o schimbare, pentru că s-au săturat de dictatură. Dan Diaconescu le-a promis construirea unui nou târg Coleus. Romii vor însă să ştie cine a mâncat banii romilor, referindu-se la fundaţiile patronate de unii lideri, care au luat finanţări importante, dar pentru comunitate nu s-a făcut nimic. (A.A.)

Vizualizări: 179

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: