Candidatura lui Petrescu ar putea fi anunțată astăzi!

Ilie Petrescu ar putea fi anunțat azi drept candidat din partea Partidului Poporului-Dan Diaconescu la Primăria Motru. Șeful PP-DD susține că a purtat de mai mult timp discuții cu Ilie Petrescu. Mai mult decât atât, vicepreședintele PC, Marius Borcan, a spus că nu exclude această variantă.

Plecarea lui Ilie Petrescu din fruntea PC-ului pentru a candida la Primăria Motru din partea PP-DD ar putea fi anunțată azi, într-o conferință de presă. Mihai Prunariu, șeful PP-DD, a declarat că a purtat de mai mult timp discuții cu Ilie Petrescu. ”Mâine (n. red astăzi) vom avea conferinţă de presă şi vom putea spune cu certitudine dacă vine sau nu vine la noi. Avem discuții de când am venit în partid. Problema e că dumnealui, fiind președintele PC-ului probabil trebuie să își rezolve și acolo problemele”, a declarat Mihail Prunariu. Președintele PP-DD a spus că Petrescu ar avea şase să câştige mandatul de primar de Motru, mai ales că a fost senator două legislaturi.

Președintele PSD Gorj, Florin Cârciumaru, a comentat la rândul său pe marginea acestui subiect, spunând că noul preşedinte ar putea fi anunţat săptămâna aceasta.”Sunt fel și fel de declarații din partea PC-ului pentru că ei, la ora actuală, nu au o conducere fixată, stabilită de la centru. Domul Petrescu azi este în PC, mâine este în alt partid, azi candidează, mâine nu mai candidează. Nefiind un președinte stabilit de cei de la centru, normal că apar fel și fel de declarații din cadrul partidului. Mai așteptăm ca în această săptămână sau săptămâna viitoare cei de la centru, care coordonează PC-ul să stabilească conducerea organizației de la Gorj. Electoratul PC va fi sigur lângă PSD și PNL, indiferent că este sau nu domnul Petrescu președinte.”, spune Florin Cârciumaru, liderul PSD Gorj.

Vizualizări: 145

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: