Cârciumaru îi răspunde lui Iordănescu

Florin Cârciumaru, primarul municipiului Târgu Jiu, crede că antrenorul Pandurii Târgu Jiu Edi Iordănescu cheamă în zadar suporterii la stadion. Cârciumaru crede că suporterii din Târgu Jiu sunt supăraţi că CS Pandurii nu a mai câştigat de mult acasă. Tot Iordănescu a spus că suporterii influenţează starea de spirit a jucătorilor şi evoluţia lor pe teren deoarece îi înjură. Astfel, a cerut ca înjurăturile să-i fie adresate lui, nu jucătorilor. „Îmi este foarte greu să comentez un asemenea rezultat (n.r- 1-0 pentru U Cluj) şi sunt ca şi ceilalţi târgujieni foarte supărat pe evoluţia echipei. Am văzut că se încearcă să se dea vina pe public, că nu încurajăm echipa. Credeţi-mă că e greu să încurajezi o echipă care de atâta timp nu-ţi aduce o victorie pe teren propriu. Noi nu am mai gustat o victorie a Pandurii pe teren propriu de foarte mult timp“, a declarat Cârciumaru. (M.M.)

Vizualizări: 130

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: