Cazare-Cantine Rovinari, în insolvenţă pentru datorii de un milion de lei

Unitatea de Cazare Cantine Rovinari a cerut insolvenţa firmei în instanţă. Procedura de insolvenţă a fost înregistrată pe 29 mai, la Tribunalul Gorj. Liderul de sindicat Gabriel Popescu a declarat că este vorba despre o reorganizare a firmei, pe o perioadă de trei ani, pentru a aduce societatea pe linia de plutire. Acum, la Cantina Rovinari mai lucrează 25 de persoane.

Gabriel Popescu a declarat că firma ar fi putut fi salvată dacă directorul CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel, s-ar fi ţinut de promisiune. Ciurel le-a promis concediaţilor de la Cantina Rovinari, aflaţi în pragul declanşării unui protest, că le va da licitaţia pentru alimentaţia de protecţie din companie, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Oamenii au renunţat la protest, dar au fost păcăliţi. „L-am rugat pe domnul Ciurel, măcar un an dacă ne ajuta, până ne reveneam şi noi“, a spus liderul de sindicat al celor 25 de oameni care au mai rămas la cantină.

Calendarul insolvenţei

Următorul termen în proces este pe 2 septembrie, iar pe 31 mai instanţa a admis cererea formulată de debitorul Cazare Cantine Rovinari pentru deschiderea procedurii generale de insolvenţă. Cantina Rovinari este reprezentantă în proces de Mihaela Trufelea, directorul societăţii, iar lichidatorul judiciar este Ion Dijmărescu-Cosmin Iuliu Fătu.

Tribunalul Gorj a fixat data de 15 iulie termen limită pentru depunerea creanţelor, 29 iulie pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar, 5 august pentru depunerea contestaţiilor şi 12 august pentru soluţionarea eventualelor contestaţii la tabel şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor.

Tot pe 12 august la sediul Tribunalului Gorj vor fi convocaţi creditorii debitorului. Potrivit lui Gabriel Popescu firma are datorii de circa un milion de lei la cinci sau şase firme. Popescu spune că cea mai mare datorie, de 300.000 de lei o are la o firmă pentru achiziţionarea unei cantităţi de carne. „Noi am cerut o reorganizare pe trei ani a societăţii pentru că am rămas cu datorii foarte mari de la fost conducere. Am luat marfă şi nu am plătit“, a spus Popescu.

Vizualizări: 292

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: