Ce a câştigat Rotaru din negocierile cu PSD

Marian Rotaru, președintele PSRO Gorj, renunță la pretențiile pe care le-ar putea avea atât în Consiliul Local Târgu Jiu, cât și în Consiliul Județean Gorj, pentru a câștiga cinci posturi de viceprimar în teritoriu. Rotaru susține că oricum votul de la județ nu ar fi contat câtă vreme ALDE este partidul balama în acest moment, așa că a preferat să-i răsplătească pe cei care au muncit în organizație.

Partidul Social Românesc, filiala Gorj, a reușit să negocieze cinci mandate de vineprimar în localitățile Dănești, Bumbești Pițic, Bâlteni, Dănciulești și Lelești. Marian Rotaru, președintele formațiunii, spune că preferă să-și pună viceprimar în aceste localități, decât să negocieze funcțiile de viceprimar la Târgu Jiu sau vicepreședinte la Consiliul Județean. ”Cei 15 vicepreședinți au hotărât că la nivel de județ avem posibilitatea să scoatem cinci viceprimari la comunele unde au câte doi sau trei consilieri locali. Nu cred că un om ar fi nebun la cap să dea cinci viceprimari din cinci comune pentru a putea să stai în Consiliul Local sau Consiliul Județean cu doi oameni care nu au niciun fel de valoare. Cât poți să fii de prost să renunți la cinci posturi de viceprimari pentru dragul de a fi în Consiliul Județean, ca fraierul. Eu vreau să conserv ceea ce am, să cresc, să fac organizații în toate comunele pentru ca la parlamentare să avem un rezultat mult mai bun”, a spus Marian Rotaru, președinte PSRO. Cât privește viitorul politic al acestuia, Marian Rotaru a ales să rămână consilier județean, iar în toamnă ar vrea să participe la alegerile parlamentare.

Vizualizări: 1,245

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: