Ce angajări face Direcţia Silvică Gorj

Direcţia Silvică Gorj caută să angajeze doi pădurari pe perioadă determinată pentru Ocolul Silvic Runcu, asta după ce instituţia a preluat în pază o suprafaţă de pădure privată în zonă. Conducerea Direcției Silvice spune că potenţialii candidaţi trebuie să aibă obligatoriu școala de pădurari absolvită. În cazul în care nu vor fi ocupate, posturile vor fi scoase din nou la concurs peste două săptămâni.


Nu mai puțin de cinci posturi a scos la concurs Direcția Silvică. Se caută pădurari și tehnicieni silvici. În cazul în care nu vor fi ocupate, posturile vor fi scoase din nou la concurs peste două săptămâni. ”Direcția Silvică face și angajări, chiar marți am avut un concurs pentru ocuparea unor posturi vacante care au fost anunțate din timp, mă refer la două posturi de tehnician, unul la Ocolul Silvic Padeș și celălalt la Ocolul Silvic Hurezani. De asemenea, mai avem două posturi de pădurar pe perioadă determinată la Ocolul Silvic Runcu având în vedere că Direcția Silvică Gorj a încheiat un contract cu o obște în vederea preluării suprafeței acesteia de pădure de la un ocol privat și de asemenea mai avem în etapa I un post de pădurar la Ocolul Silvic Padeș”, a spus Ovidiu Cârstoc, directorul Direcției Silvice Gorj.
Printre condițiile esențiale în vederea ocupării posturilor de pădurar se numără atestatul de mânuire a armamentului, dar și absolvirea unei școli de pădurari. ”Pentru postul de pădurar, obligatoriu trebuie să prezinte documente din care să rezulte că are absolvită școala de pădurari, să aibă atestat de mânuire a armamentului și avizul de port armă poate să-l obțină și după ce va fi angajat”, a spus Ovidiu Cârstoc, director. Direcția Silvică are aproximativ 400 de angajați, pădurari, șefi de districte, tehnicieni și ingineri.

Vizualizări: 2,001

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: