Ce-aţi zice de un nou Dumnezeu? Am un candidat interesant...

Zilnic, când se apropie ora la care apune soarele, mai ales dacă am avut ghinionul să fi fost o zi senină, folosesc scroll-ul de la laptop cu o strângere de inimă. Urmează o avalanşă de ”apusuri”, fotografii mai bune, mai proaste sau mai banale cu soarele apunând din diverse unghiuri, de obicei făcute în oraşe mari, cu nişte dâre roşiatice pe cer. Dâre care, apropo, sunt semn rău, de poluare, nimic frumos la asta.

A nu se înţelege greşit, nu mi se pare că oamenii acordă prea multă atenţie soarelui. Din contră. Eventual mă deranjează că-l cam subestimează. Cum zicea George Carlin, miliarde de oameni de pe planeta asta aleg să creadă în fiinţe imaginare din poveşti absurde (deşi unele frumoase, nu zic) ca Dumnezeu, Allah, Hindu, Poptămaș ș.a.m.d., deşi nu au nici o dovadă că asta i-ar ajuta cumva. În schimb, venerarea soarelui s-a întâmplat doar sporadic în istoria omenirii, bietul soare nefiind nici măcar inclus pe lista zeităţilor oficiale, pentru că crezutul în el e considerat un obicei păgân, deci nici măcar o religie.

Egiptenii, sumerienii, pe alocuri chiar romanii şi aztecii au crezut în Dumnezeul soare şi bine au făcut. Din lumea antică încoace, însă, soarele, săracul de el, a avut un PR foarte prost, altfel nu-mi dau seama de ce credinţa în soare a dispărut mai ceva ca dinozaurii, relaţia cu astrul vesel şi binefăcător care se află, până la urmă, în centrul micului nostru univers, ajungând să se rezume, iată, la obiceiul futil de a-l mai poza din când în când pentru a aduna like-uri pe Facebook şi Instagram.

Pe lângă faptul că a săvârşit CREAȚIA la modul cel mai clasic şi mai ”ca la carte”, încălzind la foc mic şi fierbând la temperatura potrivită supa primordială din care a răsărit ÎN MOD ABSOLUT REMARCABIL viaţa, soarele ne-a ajutat în cele mai importante privinţe cam de când am început să umblăm conştienţi pe pământ: ne-a dat şi continuă să ne dea mâncare, căldură, lumină, fericire, optimism şi vitamina D, toate gratis şi fără să ne judece nicicum. Fără să ne ceară să fim virtuoşi, fără să ne ceară să ne rugăm la el, fără să ne condiţioneze în vreun fel. Iar noi cum răspundem? Ignorăm soarele complet şi-l luăm de-a gata, dar pupăm moaşte şi dăm şpăgi la preoţi, în speranţa că Dumnezeul nostru cel aproape imposibil de mulţumit nu ne va pedepsi pentru încălcarea vreuneia dintre legile lui bigote şi imbecile, trimiţându-ne la suferinţă eternă. Dar de ce am face asta, suntem cretini sau ceva?! Păi, da. Suntem.

Vizualizări: 142

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: