Ce cred primarii despre bugetul promis de Călinoiu

Președintele Consiliului Județean, Ion Călinoiu, are vești bune pentru primarii gorjeni. La sfârșitul lunii iulie, cel mai târziu începutul lunii august va fi o rectificare bugetară pozitivă, iar în Gorj vor ajunge sume de bani pentru continuarea investițiilor aflate în derulare, dar și pentru începerea altora. Primarii din Gorj nu se bucură deocamdată, pentru că nu sunt siguri dacă vor vedea ceva bani la rectificare.

Pentru sfârșitul lunii iulie a fost anunțată o rectificare bugetară mult așteptată de primarii gorjeni, care se descurcă de la un an la altul din ce în ce mai greu cu banii. Președintele Consiliului Județean, Ion Călinoiu, nu știe deocamdată ce sume de bani vor ajunge la Gorj, dar garantează că sunt suficienți bani pentru continuarea investițiilor existente, dar și pentru începerea altora noi. „Rectificarea va fi una pozitivă și va conduce la asigurarea finanțărilor pentru lucrările în derulare, pe programul de dezvoltare locală. O să avem asigurată și finanțarea deschiderii unor lucrări . Nu se știe câți bani, pentru că nimeni nu-i dă suma lui Călinoiu”, a declarat Ion Călinoiu.

Ion Ciobea: Mă doare sufletul când aud de bani

Nici veștile bune nu sunt primite cu sufletul deschis de primarii gorjeni, care atunci când aud de bani își aduc aminte de toate greutățile. „Mă doare sufletul când aud de bani. Eu lucrez fără bani la primărie. Depinde pentru ce o să ne dea bani. Eu la Mușetești nu mai am nici hârtie de scris. Am avut 11 miliarde datorie și am primit numai 4. Am ajuns ca în Evul Mediu, dar am noroc că eu ca persoană fizică stau bine financiar și cumpăr din buzunar ce am nevoie. M-am săturat să tot milogesc bani. Să se spele cu banii pe cap și să mă lase să îmi termin mandatul, pentru că altul nu mai vreau. La noi, normalitatea este să nu avem bani, este anormal să avem”, a declarat Ion Ciobea.

Aristide Șerbănescu: Dacă nu primesc bani, fac urât

Sunt și primari care fac parte din partidul de guvernare, dar nici aceștia nu o duc prea bine. Sunt chiar dezamăgiți de cei care conduc țara. „Eu nu mai cred nimic. M-au chemat că vine Dragnea, dar nu m-am dus pentru că m-au dezamăgit. Nu mă mai duc la niciun proces electoral. Să mă lase dracu în pace. Dacă nu primesc bani la rectificarea asta o să fac urât.  Eu nu am primit bani la buget, că nu am arierate, pentru că nu îmi place să am datorii și nu am făcut nimic dacă nu am avut bani. Mi-au promis că la rectificare primesc. Dacă nu îmi dau acum, nu vreau să mai aud de ei”, a spus primarul Aristide Şerbănescu.

Vizualizări: 179

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: