Ce primării riscă să îşi blocheze activitatea din cauza arieratelor

Primăriile care nu îşi achită arieratele în proporţie de 85% până la data de 31 martie nu vor mai putea face plăţi decât din bugetul propriu. Problema este că banii din taxe şi impozite nu vor fi suficienţi pentru plata furnizorilor şi a celorlalte cheltuieli.

Conform reprezentanţilor Trezoreriei Gorj, cel mai probabil vor mai exista situaţii în care autorităţile publice locale nu vor reuşi să achite 85% din datoriile mai vechi de 90 de zile. „Din experienţa de până acum,  lunar au fost două-trei primării care nu şi-au putut reduce arieratele, am tras concluzia că este posibil şi în lunile martie-aprilie să fie astfel de cazuri. Cred că vor fi câteva. Din ce am observat, cele care nu reuşesc să se încadreze în plata arieratelor la sfârşitul lunii, în schimb, la începutul lunii următoare solicită deblocarea cotelor strict pentru plata arieratelor şi atunci acea interdicţie se ridică, se anulează”, a declarat Gheorghe Paraschivu, trezorier şef, în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Gorj.

În acest context, dacă nu vor reuşi să îşi achite acest procent din arierate, primăriile nu vor putea să efectueze plăţi decât din banii atraşi din taxele şi impozitele locale. „Nu vor putea face niciun fel de altă plată decât din ceea ce realizează din venituri proprii, adică impozitele şi taxele locale. Ceea ce se blochează este ce vine prin mecanismul de distribuire din bugetul statului, cote şi sume defalcate din TVA şi din impozitul pe venit. Vor putea da salariile nu numai angajaţilor proprii, ci şi ceilalţi furnizori, dar în limita sumelor pe care le încasează din venituri proprii. Nu e o restricţie la ce plăţi să facă, dar nu o să fie suficiente, asta e problema”, a precizat Gheorghe Paraschivu, trezorier şef, în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Gorj.

Situaţia finală, pe 8 aprilie

Dacă unităţile administrativ teritoriale vor reuşi să reducă cu 85% arieratele îşi vor primi toate sumele provenite din cote, cele care nu se vor încadra sunt obligate să le reducă până vor ajunge la procentul necesar. Situaţiile fiecărei primării în parte trebuie depuse până în data de 8 aprilie, dată după care se va şti cu siguranţă cine se încadrează şi cine nu.

Pentru a-şi reduce din vechile datorii, autorităţile publice locale pot contracta un împrumut la Trezorerie. Până în prezent, doar cinci primării au solicitat acest împrumut: Târgu Jiu, Rovinari, Vladimir, Roşia de Amaradia şi Drăguţeşti. Cumulate, sumele solicitate de acestea sunt de 7,6 milioane lei. 

Vizualizări: 178

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: