Să fim sinceri. Oricum, luați per total, oltenii nu sunt chiar cei mai inteligenți dintre români. Dar, ca în multe alte locuri în care soarele în exces a bătut în cap prea multe generații de înaintași, sudul e mult mai rău.

E ca-n Italia. Cu cât mai la sud, cu-atât mai țărănuși. Mie, ca oltean necomplexat dar și deloc mândru de asta, născut și crescut 19 ani exclusiv în Oltenia, mi-e foarte greu să-i urmăresc vorbind pe oltenii din Dolj, de pildă. Vorbesc repezit, cu un accent puternic de țărani (nu-i pot spune altfel, că n-au accent propriu zis, e mai degrabă modulația aia complet neinspirată care te face să transformi un cuvânt simplu într-un fel de scheunat), folosesc excesiv și deseori inoportun perfectul simplu (în general în formele lui țărănești – ”dedei”, ”fusăi” ș,a.m.d.) și au niște fixații verbale care inițial mi-au părut glume. Dar nu sunt glume!

Nea Mărin chiar nu era o exagerare, vă zic. Trei craioveni din cinci (femeile inclusiv) vorbesc cu ”vere” cu toată lumea și restul de doi îi zic direct ”vericule”. Iar celălalt rest din 5 (nu sunt bun la matematică) oralizează penibil și inutil interpelările folosind sintagma de mecanici auto ”băi, nene”. Cât despre veri, la dracu, am auzit FRAȚI vorbindu-și între ei cu ”vere”. Apropo, pot să înțeleg oarecum că la București și-n alte părți se vorbește cu ”frate”. Substantivul ”frate” definește mai mult decât o relație de rudenie între două persoane. Sugerează o apropiere, impune o relație de egalitate și chiar de complicitate între participanții la dialog, îndeamnă la empatie. Dar ”vere” nu înseamnă chiar nimic. Să fii vărul cuiva e ca și când ai fi tizul cuiva: e complet irelevant în relația dintre voi. Verii pot să se iubească, să se urască, să-și fie unii altora indiferenți sau să nu se cunoască deloc. Ce, am un văr? Bine, înseamnă că mătușa aia de-a paișpea a lu mama nu a mai făcut avortul ăla când zicea că… mmmmmda! Am un văr. Așa, și? Deci ”vere” e mai inexpresiv și mai stupid chiar și decât ”frate”, ”nene”, ”coae” sau ”boss”.

Dar măcar de-ar fi automatismele astea verbale cel mai rău lucru din sudul Olteniei. Dar nu-s. Sunt oamenii, oamenii rămași. Târgu Jiul e din fericire prea departe și de Cluj, și de București, și de Timișoara. De aia încă rezistă. Dar din Craiova e mult mai ușor de ajuns în București, de pildă. Toți care trebuiau să plece, au făcut-o deja. Astăzi chiar de s-ar întoarce, a-nțelege nu mai pot.