Cel mai idiot partid din țară

Că PSD-ul e cel mai hoț, mai corupt și mai nociv partid din țară, asta știam deja de mult, toți aceia care știm să citim, cel puțin. Dar nici un yin nu există pe lume fără yang. Nici o cauză fără un efect. Și nici un partid politic de rahat fără o alternativă la el, aproximativ la fel de de rahat.
Pentru ca PSD-ul să aibă asemenea succes era nevoie de o opoziție slabă, deseori la fel de coruptă, și inaptă. Partid cu trecut mare și prezent mic, PNL-ul și-a demonstrat încă o dată idioțenia structurală, dându-și cu stângul în dreapta de trei ori consecutiv în ceea ce privește candidatul la funcția pe care unii o numesc a treia în stat: primăria Bucureștiului.
Când ești condus de prostălăi notorii ca Alinuța și Vasilică, nici nu e de mirare că râde lumea de tine și dai prost în toate mediile de intelectuali în care se presupunea că o să fii privit ca o alternativă serioasă la analfabeții PSD-ului.
Prima oară au venit cu tocilarul prost la cap (pare un paradox, dar chiar așa e) Bușoi. Bușoi mai avea puțin și punea poze cu cadavre pe fundalul în care își anunța candidatura, doar-doar l-o vota și pe el cineva. Crezând că se poate remorca și el la locomotiva de furie iscată după ”Colectiv”, bietul Bușoi a ieșit prea devreme pe șine și locomotiva l-a spulberat, în loc să-l tracteze.
Așa că haioșii peneliști au venit cu Ludovic Orban. Șpăgar cunoscut, Orban nu s-a putut abține și primul lucru pe care l-a făcut în calitate de candidat la primărie a fost să dea o șpagă la televiziuni. L-a luat DNA-ul, așa că tăntălăii din conducerea PNL aveau ca la baseball, o a treia (și ultima, dacă e să păstrăm analogia cu baseball-ul) încercare.
Și ce credeți că au făcut micuții? Au propus un legionar. Dar nu doar un legionar. Ci chiar un nebun. Dar nu doar un nebun legionar, ci chiar un nebun legionar colaborator al Securității. Și nu doar un nebun legionar fost colaborator al Securității, ci un fost om al lui Măgureanu. Și, în fine, nu doar un nebun legionar fost colaborator al Securității și om al lui Măgureanu, ci unul complet anonim.
Nu știu cine va fi, într-un final, candidatul real al PNL-ului la primăria Capitalei. Deja nici nu mai contează. La cât sunt de proști, cred că ori Piedone, ori Iliescu.

Vizualizări: 705

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: