Cele patru asociaţii rău-platnice din Motru, obligate la reeşalonare

Cele patru asociaţii de proprietari din Motru care riscau debranşarea chiar înainte de sărbătorile de iarnă, au mai primit o şansă din partea Uzinei de Agent Termic şi Alimentare cu Apa (UATAA). Acestea sunt obligate să plătească o reeşalonare înainte de sfârşitul anului altfel sunt ameninţaţi din nou cu debranşarea din ianuarie.

Ceea ce le-a scăpat pe cele patru asociaţii de la debranşare a fost şi prezenţa preşedinţilor lor la întâlnire, Ilie Schintee, directorul UATAA Motru, declarând că în felul acesta s-a putut ajunge la o înţelegere. „Toate asociaţiile au venit la întâlnire, măcar bine că au răspuns prompt pentru că altfel nimic nu-i mai scăpa. Au încheiat o reeşalonare pe o perioadă mai mare de timp dar s-au obligat să dea o parte din bani până la sfârşitul acestei luni”, a declarat Ilie Schintee, directorul UATAA Motru.

Fiecare asociaţie va plăti până la sfârşitul anului o sumă cât se poate de mare în funcţie de debitele restante. „S-au obligat să plătească fiecare cât pot acum înainte de începerea noului an dar sumele să fie raportate la debitele pe care le au restante”, a adăugat Ilie Schintee. În cazul în care cele patru asociaţii nu-şi respectă promisiunile, directorul UATAA Motru spune că va fi nemilos şi din ianuarie le promite că vor fi debranşaţi. „Dacă nu respectă ce au promis la întâlnire, din ianuarie vor fi debranşaţi fără să stau pe gânduri şi fără notificare aşa cum prevede şi contractul”, a declarat Ilie Schintee.

Datoriile la care se ridică cele patru asociaţii din Motru sunt în valoare de 12 miliarde, restante din anul 2007.

Vizualizări: 120

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: