Centrala termică a spitalului a mai bubuit o dată

Un nou incident s-a produs ieri dimineaţă la centrala termică a spitalului judeţean de urgenţă din Târgu Jiu, o bubuitură făcând ţăndări geamurile clădirii. De Crăciun, când a fost o explozie în toată regula, un zid al centralei a fost pus la pământ, nimeni neştiind exact care sunt cauzele pentru cele întâmplate.

Incidentul de ieri dimineaţă s-a produs cu puţin înainte de ora 7.00, tocmai când se schimbau turele. Unii dintre angajaţii spitalului care veneau la locul de muncă au avut ghinionul să fie chiar în apropierea centralei în momentul producerii exploziei. „Era cam şapte fără un sfert în momentul în care treceam chiar pe lângă centrală şi s-a auzit o bubuitură. S-a făcut mult praf, acum am văzut şi geamurile sparte, atunci am fugit după electrician şi nu am stat prea mult acolo. M-am şi speriat că ştiam antecedentele şi normal că nu era de stat în apropiere”, a spus Nicoleta Munteanu, una dintre angajatele spitalului.

Directorul unităţii medicale, Vasile Stănculete, a menţionat că, din fericire, nici înainte şi nici acum nu a fost nimeni rănit. Acesta pune explozia de acum pe seama lipsei fondurilor. Centrala termică a fost modernizată, dar nu în totalite. „A fost un rateu al unui cazan de la centrala termică. E îngrijorător că s-a mai întâmplat odată înainte tot la noi la spital. Plastic vorbind despre ce s-a întâmplat acum, cazanele sunt unele foarte performante, din câte am înţeles, le putem compara cu o maşină Lamborghini, iar coşul de evacuare e ca şi toba de eşapament de la o Dacia 1300, că la fel ca o Dacie e vechi şi coşul actual, pentru care nu am mai avut fondurile necesare modernizării”, a menţionat Stănculete.

Moş Crăciun pe horn

Cele două explozii au avut loc în momente în care Moşul era aşteptat să aducă daruri copiilor. Prima explozie a avut loc în Ajunul Crăciunului, iar a doua când Crăciunul era sărbătorit pe stil vechi, în lipsa unor explicaţii oficiale nerămânându-ne decât să credem că Moşul a coborât pe hornul centralei pentru a împărţi darurile. Figura pare însă să nu-i fi prea ieşit pentru că, în loc de bucurii, şefii de la spital au parte acum de anchete, deschise inclusiv de Poliţie. Pompierii nu au intervenit ieri, nefiind solicitaţi, însă şeful ISU Gorj, col Liviu Dumitraşcu, a venit la faţa locului pentru a vedea ce s-a întâmplat, asta după ce prefectul Liviu Andrei l-a informat despre incidentul respectiv.

La Târgu Jiu a ajuns şi directorul de la Petroşani al Institutului Naţional pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă, Insemex, institutul fiind implicat în elucidarea cauzelor celor două explozii. „Am fost cu toţii de acord că explozia s-a produs în interiorul cazanului, dar nu ştiu din ce cauză. Nu aş putea să vă spun dacă gazele nu s-au evacuat prin sistemul care a fost creat după primul eveniment. Din acest punct de vedere o să mai analizăm”, a menţionat directorul Insemex, Constantin Lupu.

Pacienţii au căldură

Spitalul avea ieri peste 300 de pacienţi internaţi, iar de azi, odată cu începerea săptămânii de lucru, numărul acestora va creşte. Toţi au fost asiguraţi că nu vor suferi de frig, în saloane fiind ieri destul de cald şi datorită vremii frumoase de afară. Părinţii unor copii internaţi au menţionat însă că dacă în saloane se va face rece vor cere externarea micuţilor pentru continuarea tratamentului acasă. Deocamdată nu au fost astfel de situaţii, şefii spitalului spunând că vor utiliza calorifere electrice, aşa cum au făcut şi după explozia ce a avut loc de Crăciun.

Vizualizări: 199

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: