Cercetat pentru că şi-a omorât un prieten din copilărie

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Toma Loredan Florin pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, faptă pedepsită cu închisoarea de la 15 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi. Toma este fratele poliţistului Marian Toma. Procurorii au stabilit în urma cercetărilor că la data de 18 iulie 2011, la ora 11,30, în timp ce se aflau în drumul public din satul Frumuşei, comuna Licurici, judeţul Gorj, pe fondul consumului de alcool, inculpatul a aplicat victimei Gabriel Zăvoi lovituri cu pumnul şi picioarele, în mod repetat, în zone vitale ale corpului - zona capului şi toracelui, producându-i leziuni traumatice foarte grave, în urma cărora victima a decedat după câteva minute. Toma Inculpatul şi victima, ambii în vârstă de 37 de ani, se cunoşteau din copilărie, între locuinţele lor fiind o distanţă de aproximativ 100 de metri şi erau rude într-un grad mai îndepărtat. În ultima perioadă de timp anterior producerii evenimentului, cei doi mergeau împreună să muncească pe la diferite persoane sau să consume băuturi alcoolice prin localuri. Inculpatul este în arest. (M.M.)

Vizualizări: 123

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: