Certificatul digital devine obligatoriu pentru firme

Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate aferentă lunii iunie 2011 mai poate fi depusă în format tipărit numai până la data de 25 iulie. După această dată toţi contribuabilii vor trebui să depună Declaraţia 112 online. „Pentru luna iulie, toţi contribuabilii vor trebui să-şi depună Declaraţia 112 online. Astfel, aceştia trebuie să urgenteze obţinerea certificatului digital calificat de la unul dintre cei trei furnizori de servicii de certificare acreditaţi existenţi la nivel naţional”, a declarat Luminiţa Penciu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Gorj.

Contribuabilii care vor ignora noile reglementări privind depunerea declaraţiei riscă amenzi de până la 5000 de lei. Formularul 112 cuprinde datele care făceau obiectul completării a patru declaraţii distincte şi depunerea lor de către angajatori la Direcţia Generală a Finanţelor Publice, Casa de Pensii, Casa de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Prin depunerea online a Declaraţiei 112 drumurile la cele patru instituţii vor fi evitate.

Vizualizări: 133

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: