Chile, oroarea cea grozavă

Sâmbătă noaptea, Chile a câștigat pentru prima oară Copa America (echivalentul „Campionatului European” pentru America de Sud), într-o finală cu marea rivală Argentina. A fost, mai presus de triumful unei generații foarte bune de fotbaliști, triumful unei țări. În ultimele patru decenii, Chile s-a transformat dintr-o țară suferindă într-o economie înfloritoare, de departe cea mai sănătoasă și mai de succes din America de Sud (tot pe Argentina au bătut și în finala pe economie), fiind alintată de toată America Latină drept ”tigrul Americii”. Dar cu ce preț?

Cum au reușit? Păi, luând măsuri aparent simple, dar inteligente, de dreapta. Privatizări intense și profitabile, protejarea antreprenorilor și înlesnirea relației lor cu statul, liberalizarea totală a comerțului, înființarea unei bănci centrale care să controleze moneda și inflația, crearea unui fond privat de pensii unde cetățenii își puteau depune, încă din tinerețe, 10% din câștigurile lunare ș.a.m.d. Doar că această însănătoșire nemaivăzută, probabil cea mai rapidă schimbare în bine din istoria lumii, a fost făcută cu niște costuri imense. Spun istoricii și chiar legea, bazele progresului au fost puse de o dictatură de dreapta.

Augusto Pinochet, liderul Chile-ului din perioada cea mai înfloritoare a țării, este un general care a răsturnat, cu ajutorul Statelor Unite, guvernul (de stânga) ales democratic de către cetățeni, condus de Salvador Allende. Au urmat decenii înfloritoare pentru economie, dar îngrozitoare pentru unii cetățeni, în special dacă erau adversarii, politici sau la nivel de simpatii politice, ai lui Pinochet. Dictatorul nu a ezitat să-și ucidă toți oponenții și să lasă să moară de foame toți oamenii care nu voiau sau nu puteau să muncească. A limitat măsurile sociale spre zero și a condus unul dintre cele mai brutale și sălbatice regimuri cunoscute în istoria recentă. Adversarii acestui sistem spun așa: ”Ca și în cazul lui Mussolini, nu poți să fii de acord cu ce a făcut Pinochet doar pentru că datorită lui trenurile au început să ajungă la timp”. Mario Vargas Llosa însuși a comentat astfel înflorirea Chile-ului (în timp ce Peru-ul natal a continuat să se zbată în sărăcie): ”Reformele impuse de dictatori, fie ele și bune în esență, aduc cu sine atrocități care implică traume civice și morale mai importante și mai grave decât însuși progresul realizat”.

Cu toate astea, Chile a continuat să crească și de la căderea regimului Pinochet. A făcut-o chiar cu și mai multă vigoare, cu și mai multă dedicație, chiar și în perioadă de democrație ”absolută”, reducând atât corupția, cât și inechitățile sociale aduse cu sine de regimul dictatorial. Pinochet va fi ținut minte de istorie mai degrabă drept un simbol notoriu al represiunii decât un reformator economic. Chile va rămâne însă ”Japonia Americii de Sud”, plus cu o Copa America în vitrina frumoasei sale capitale.

Vizualizări: 101

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: