Chiriaşii locuinţelor sociale din Târgu Jiu riscă să rămână fără ele

Beneficiarii locuinţelor sociale şi de tip ANL din Târgu Jiu riscă să rămână fără casă. Cei care nu şi-au plătit chiriile către autorităţile locale vor trebui să elibereze unităţile locative. Locurile rămase libere vor fi alocate altora, fiind câteva mii de persoane care aşteaptă să primească o astfel de locuinţă.

În această perioadă, comisia din cadrul Primăriei Târgu Jiu evaluează dosarele persoanelor care au solicitat o locuinţă socială. Anul acesta vor fi oferite circa 100 de astfel de locuinţe construite în zona Ciocârlău şi Narciselor însă, înainte să fie atribuite, dosarele solicitanţilor vor fi verificate. În prezent, peste 2800 de persoane au solicitat o locuinţă socială. „Va avea loc întâlnirea comisiei pentru a evalua dosarele urmând ca ulterior situaţia să fie centralizată. Trebuie verificate şi reverificate aceste dosare. Există acea tendinţă de declaraţii mai puţin reale. Vom face anchete sociale pentru a vedea dacă ceea ce este în dosar bate cu realitatea şi cu ce declară şi se va verifica la Direcţia de Impozite şi Taxe fiecare solicitant dacă a avut sau nu a avut locuinţă”, a declarat Marius Ionescu, director tehnic Primăria Târgu Jiu.

Atât locatarii din blocurile de tip ANL, cât şi cei ai locuinţelor sociale sunt verificaţi în această perioadă. Cei care nu şi-au plătit dările riscă să rămână fără locuinţă. „Pe lângă cele care le avem deja construite, mai avem o serie de locuinţe care vor deveni libere pentru că sunt destui care nu îşi onorează datoriile, uitând că odată luând o locuinţă trebuie să îşi plătească ceea ce trebuie. Astfel se vor mai adăuga câteva locuinţe. La ora actuală se lucrează la situaţia celor care au chiriaşi şi care nu vor să îşi achite dările. Sunt dosare pe rol pentru a recuperarea sumele”, a precizat Marius Ionescu.

Fiecare locuinţă socială pusă la dispoziţia cetăţenilor anul acesta va fi atribuită în baza unui punctaj.

Conform spuselor reprezentanţilor Primăriei Târgu Jiu, la nivelul municipiului sunt circa 430 unităţi locative tip ANL, 160 fiind apartamente iar restul garsoniere.

Vizualizări: 146

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: