Ciocea propune ieşirea PSD de la guvernare şi alegeri anticipate

Autosuspendarea lui Victor Ponta de la şefia PSD i-a luat prin surprindere pe social-democraţii gorjeni. Florin Cârciumaru consideră că decizia lui Ponta nu va afecta imaginea PSD. La rândul său, primarul de 80% al PSD de la Bustuchin spune că premierul a procedat corect, hotărându-se să nu tragă partidul după el, în jos. Ba mai mult, Ciocea crede că PSD ar trebui să renunţe şi la guvernare, permiţând organizarea unor alegeri anticipate.

Florin Cârciumaru, preşedintele PSD Gorj, vrea să discute cu Victor Ponta în legătură cu decizia acestuia de a se autosuspenda. „Nu pot să vă spun prea multe pentru că încă nu am avut o discuţie cu domnul Ponta pe această temă. După câte aţi văzut decizia a surprins pe toată lumea, credeam că astăzi are loc Biroul Permanent, dar din câte văd nu se vor întâlni. Urmează să luăm legătura cu dumnealui sau cu secretarul general al organizaţiei de la nivel naţional, să aflăm şi noi mai multe din motivele care au stat la baza acestei decizii. Eu consider că imaginea partidului nu va fi afectată, activitatea de la nivel naţional fiind preluată de doamna Rovana Plumb. Partidul are cadre care să se implice în organizarea alegerilor”, a declarat Cârciumaru.

Ion Călinoiu spune că toţii liderii PSD care se află în situaţia lui Victor Ponta se autosuspendă din funcţii. „Decizia domnului Victor Ponta este una cunoscută de noi. Odată cu situaţia creată de starea sa de sănătate, s-a retras, s-a autosuspendat şi îşi menţine această stare până când se rezolvă şi problema legată de situaţia juridică în care se găseşte. Nu-i vorba de o demisie, ci e vorba de o autosuspendare, lucru care la PSD se întâmplă cu toţi liderii ce intră într-o asemenea situaţie. Domnul Victor Ponta activează în continuare ca membru de partid”, a precizat Călinoiu.

De aceeaşi părere este şi Dorin Hanu, primarul oraşului Motru. „Ne-a surprins pe toţi pentru că noi ştim că este preşedintele nostru ales, dar până la urmă am înţeles motivele pentru care s-a retras, este un gest de onoare, un gest pe care ar trebui să-l facă toţi cei care au dosare penale”, a declarat Hanu.

Anticipatele ar scoate ţara din criză

Ion Ciocea, primarul comunei Bustuchin, spune că şi el ar fi procedat la fel în condiţiile în care s-ar fi aflat în situaţia lui Ponta. „Nu m-a surprins, nu mă surprinde nimic atunci când e vorba de o decizie a unei persoane cu funcţii, aşa cum este Victor Ponta. Este firesc ca un om care are onoare să ia o astfel de decizie. De ce să tragi partidul în jos, după tine, atâta timp cât asupra ta planează anumite de lucruri. Mi se pare corect şi eu tot aşa aş face”, a declarat Ciocea. Acesta consideră că ar trebui organizate alegeri anticipate. „Decât să fie scandal, iar în ţara asta lucrurile să nu mişte deloc, eu cred că ar fi normal să se organizeze alegeri anticipate. Cetăţenii hotărăsc cine să conducă ţara, iar atunci se termină cu toate speculaţiile. Ar trebui să muncim cu toţii şi să scoatem ţara asta de unde au băgat-o, până la urmă, toţi politicienii”, a declarat Ion Ciocea.

Vizualizări: 135

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: