Situaţia dezastruoasă de la Complexul Energetic Oltenia s-a rostogolit de câţiva ani în aşa fel încât s-a ajuns la pragul de jos al suportabilităţii. Mii de angajaţi ai colosului cu picioare de lut creat în vara anului 2012 trăiesc coşmarul perspectivei şomajului într-un judeţ roşu, care nu oferă nici o alternativă profesională pentru un personal trecut bine de 40 de ani. Punând la un loc toate termocentralele pe bază de lignit şi sursele de cărbune, iniţiatorii acestei construcţii i-au condamnat pe toţi cei 18.500 de salariaţi să moară ţinându-se de mână.

Reducerea consumului energetic industrial prin desfiinţarea efectivă a industriei şi mai ales a marilor combinate consumatoare de energie, precum şi dezvoltarea haotică a surselor de energie verde au făcut din producătorul de energie pe bază de lignit un colos neputincios ajuns la mâna amatorilor fără viziune, dar ancoraţi puternic în politica dovedită penală şi păguboasă. Greva foamei este ultima formă de protest extrem şi paşnic al angajaţilor faţă de managementul păgubos practicat de actuala conducere în frunte cu Laurenţiu Ciurel şi girată de un Consiliu de Supraveghere mult mai interesat de încasarea indemnizaţiilor decât de soarta colosului rămas fără alternative economice viabile. Până la urmă, Guvernul Ponta este direct răspunzător de dezastrul în care a intrat compania, pentru simplul motiv că a tolerat şi a girat la conducerea ei oamenii care s-au dovedit neperformanţi şi coloraţi politic, un consiliu de supraveghere care s-a dovedit indiferent şi o politică managerială care n-a avut nimic în comun cu strategia energetică a României.

Este inadmisibil pentru guvern şi mai ales pentru premierul Ponta, care este şi parlamentar de Gorj, să fie părtaş la moartea ultimului complex energetic din ţară, care avea toate şansele să supravieţuiască onorabil dacă s-ar fi pus frână abuzurilor de tot felul, răsfrânte acum asupra celor 18.500 de angajaţi. Un manager care hărţuieşte de doi ani angajaţii, care recurge la serviciile unui fost securist înălţat la rangul de director de resurse umane pentru a-i umili pe oameni şi pe care-l menţine în funcţia de director al unui departament fantomatic de pază cu doar 12 angajaţi în subordine înseamnă că are multe de ascuns.

Ce nu mai poate să ascundă managerul privat emanat din dreapta Călinoiului este contractul penal cu senatorul Şova, pe vremea când acesta din urmă era doar un avocat de succes care muncea 25 de ore din 24 ale unei zile, contractul de vânzare a cărbunelui în Serbia sub preţul de cost pentru care a ameninţat că nu va merge singur la puşcărie şi multele minciuni sinistre pe care le-a debitat de-a lungul timpului şi care acum îi ies pe nas. Considerându-i tot timpul pe angajaţii companiei ca pe negrii de pe plantaţia sa, Ciurel va sfârşi şi el în „beciul domnesc” şi, pentru că nu vrea să se ducă singur, probabil i se va da voie să-şi aleagă colegii. De un singur lucru mă tem: să nu-şi dorească şi el, ca şi partenerul Şova, să i se facă în faţa companiei statuie ecvestră. Cei care-i vor succeda şi-i vor duce la îndeplinire dorinţele nu vor şti dacă să-l pună călare pe cal sau pe cangur...