Ciurel confundă pensionarii PSD cu minerii

Sute de pensionari gorjeni se află în pelerinaj la moaştele Sfintei Paraschiva, la Iaşi, pe banii CE Oltenia, susţin surse din rândul cluburilor pensionarilor. CE Oltenia s-a grăbit să infirme această informaţie în scris şi prin viu grai, prin directorul general Laurenţiu Ciurel. Acesta se preface că nu a înţeles despre ce este vorba şi spune că verifică dacă minerii au plecat la Iaşi.

Compania a negat informaţia spunând că nu a plătit autocarele pentru transportul pensionarilor. „CE Oltenia nu a închiriat niciun autocar pentru niciun gen de eveniment (religios sau de altă natură), nici pentru pensionari, nici pentru salariaţi. Aceste practici au existat înainte de 2012, respectiv înainte de apariţia CE Oltenia“, transmite CEO. Potrivit unor informaţii, compania energetică suportă chiria pentru zece autocare pentru a duce pensionarii gorjeni la o mănăstire din Moldova pentru a se închina la moaştele Sfintei Paraschiva, făcătoare de minuni. Pensionarii au plecat de sâmbătă pentru a participa la marea sărbătoare ce are loc astăzi.

Comunicatul pare că nu a fost suficient, astfel că directorul general a vorbit şi la radio, dar pe alt subiect. „De pildă astăzi facem verificări în carieră să vedem cine a plecat la Sfânta Paraschiva. Că am înţeles că a apărut pe presă că minerii au plecat la Iaşi, cu pensionarii din minerit şi lucruri din astea, la moaştele sfintei Paraschiva“, a declarat Laurenţiu Ciurel la Radio Târgu Jiu, fără ca cineva să fi vorbit vreo clipă despre mineri. La Iaşi sunt pensionarii care pe 2 noiembrie trebuie să voteze PSD.

Vizualizări: 150

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: