Clanul Chimiță nu scapă de cătușe!

Magistrații gorjeni au respins ieri solicitările celor doi gorjeni arestați sub acuzațiile de șantaj și cămătărie, Ion și Dănuț Marin, zis ”Chimiță”, tată și fiu, fiind nevoiți să rămână în continuare în spatele gratiilor. Ambii au primit mandate în cursul săptămânii trecute, după ce anchetatorii au organizat un flagrant la mall-ul din oraș, reușind să îi prindă pe cei doi în urma unui denunț făcut de o victimă a lor. Aceștia își racolau clienții la sala de jocuri de noroc, cei care pierdeau aici bani fiind convinși că vor fi mai norocoși dacă joacă în continuare cu sume împrumutate de la Chimiță. Ajungeau însă să achite dobânzi de 4-500%, unul dintre cei doi, fiul, fiind prins de anchetatori în timp ce încerca să fugă în străinătate, deși se declara nevinovat. Mandatele de arestare preventivă emise pe numele ambilor le vor asigura prezența în spatele gratiilor inclusiv în perioada Crăciunului. (G.I.)

Vizualizări: 194

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: