Concursul de la Protecţia Copilului, verificat de poliţie

IPJ Gorj face verificări în cazul concursului pe un post de educator la Protecţia Copilului Gorj. Postul a fost câştigat de nora directorului economic, dar asta după ce concurenta notată cu 9,6 la scris a primit nota 3 la interviu. Conducerea Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului susține că totul a fost organizat în baza legii.

Concursul organizat de către conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj a stârnit multe suspiciuni în momentul în care o candidată a obținut la proba scrisă nota 9.60, iar la interviu a fost punctată de comisie cu nota trei. În felul acesta concursul a fost câștigat de Loredana Sandu, nora directoarei economice, care la proba scrisă a obținut puțin peste nota șapte. Potrivit lui Dumitru Cotruna, directorul DGASPC Gorj, cel mai probabil candidata care a obținut nota 9.60 a copiat, pentru că la proba de interviu nu a reușit să răspundă întrebărilor comisiei. Acuzaţia trebuie însă probată, deoarece candidata nu a fost prinsă copiind.

Oamenii legii și-au făcut apariția la începutul acestei săptămâni la sediul DGASPC Gorj, de unde au ridicat toate actele ce vizau organizarea concursului. „A venit o polițistă de la Inspectoratul Județean de Poliția Gorj și a ridicat toate documentele de la acest concurs, dar nu este nicio problemă, numai că am atâtea pe cap și stau să dau relații despre acest concurs. Candidata care a câștigat va fi numită pe funcție pentru că s-a făcut deja decizia. A venit doamna de la poliție, a luat actele, am discutat cu dumneaei, deocamdată nu am fost audiat și mi s-a reproșat că de ce nu am filmat proba de interviu. Presa nu a dorit să filmeze, iar noi nu stăm de așa ceva. Ne așteptam la una ca asta, pentru că ne-a amenințat că ne face plângere. Au învățat-o alții să facă asta. Pentru noi este clar faptul că fata asta care a făcut atât scandal a copiat”, a precizat Dumitru Cotruna, directorul DGASPC Gorj.

Poliția s-a autosesizat

La Inspectoratul Județean de Poliție nu există nicio plângere formulată în acest caz, în schimb oamenii legii s-au autosesizat după materialele apărute în presă. În acest moment a fost demarată o anchetă și se fac cercetări. Un prim pas care s-a făcut a fost acela de a ridica de la DGASPC Gorj toate documentele de concurs. „Nu a fost deschis un dosar penal în această cauză. Pot să vă spun că în acest moment se fac verificări pentru lămurirea împrejurărilor de fapt”, a precizat Romina Dochian, purtător de cuvânt IPJ Gorj. 

Vizualizări: 179

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: