Consiliul Local Fărcășești, în prag de dizolvare

Consilierii locali din Fărcăşeşti nu au mai călcat pe la şedinţe de o jumătate de an. Comuna nu are nici măcar bugetul aprobat, astfel că primăria este aproape nefuncţională. Ultima soluţie este dizolvarea Consiliului Local şi organizarea de alegeri.

Consiliul Local din Comuna Fărcășești ar putea fi dizolvat, asta pentru că de două luni nu se întruneşte majoritatea, iar unii consilieri nu au venit la şedinţe de luni bune. Primarul recunoaşte că aceasta ar fi ultima soluţie. „Probabil în perioada care urmează se va solicita dizolvarea Consiliului Local. Trebuiau să vină vinerea trecută la ședință și nu au venit. Trebuiau să vină de 2 luni la ședință. Au venit numai șase, însă majoritatea nu a venit și a fost nestatutară ședința. Și bugetul este tot în așteptare, deocamdată. Nu a avut nimeni când să ceară dizolvarea, dar trebuie să se aleagă alt consiliu, să fie majoritar și să fie oameni de calitate. Să fie activi în comunitate, că de aceea i-au ales, nu să stea acasă în loc să vină la ședință. Sunt alții care vor să-i ajute pe oameni”, a precizat Dănuț Bălu, primar.

Resfințirea bisericii, motiv de chiul

Primarul din Comuna Fărcășești consideră că motivul pentru care consilierii lipsesc de la ședințe l-a constituit resfințirea bisericii din Roșia Jiu. „A fost chestia cu resfințirea bisericii pusă pe ordinea de zi și la ședința anterioară la fel. De aceea nu au venit, ca să blocheze resfințirea, însă Dumnezeu ne-a ajutat și am reușit și am resfințit biserica cu Mitropolitul Olteniei lângă noi. Nici acolo nu au binevoit să vină și sunt de acolo din sat. A fost resfințirea și de aceea  nu au vrut”, a mai spus primarul din Fărcășești.

Dănuţ Bălu, primar PDL, este în conflict cu viceprimarul PP-DD Antonică Belgiu şi încearcă schimbarea acestuia.

Vizualizări: 180

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: