Ziarul Pandurul angajează redactori și reporteri. Căutăm oameni curioși să pună întrebări autorităților și personajelor interesante din societate, să scrie povești simple, dar de impact, oameni dornici să învețe o meserie în care fiecare zi e altfel. Cunoașterea Limbii Române este condiție esențială. 

Nu solicităm experiență anterioară în presă, ci doar dorința de a învăța și de a descoperi locul în care trăim. 

Dacă ești interesat să lucrezi alături de noi trimite un CV la redactia@pandurul.ro.

(închide)

Consultaţii stomatologice şi analize medicale pentru pensionari

Aproximativ 16.000 de pensionari gorjeni, membri ai Casei de Ajutor Reciproc, vor beneficia de analize medicale şi consultaţii stomatologice gratuite, peste circa o lună de zile.

Lucrările de amenajare a două cabinete medicale în incinta Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Târgu Jiu sunt la un pas de a fi finalizate. Unul dintre acestea va fi pus la dispoziţia pensionarilor cu probleme dentare şi de celălalt vor beneficia vârstnicii cu afecţiuni medicale. „În ceea ce priveşte cabinetul stomatologic am luat deja legătura cu firma Tehnodent Poca din Timişoara care va asigura montarea, întreţinerea materialelor stomatologice şi tehnica dentară. Vom investi 220 de milioane lei în achiziţionarea unui scaun dentar şi a altor instrumente. Cabinetul stomatologic va funcţiona în zilele de luni, miercuri şi vineri, iar consultaţiile vor fi făcute în baza unor programări. Urmează să încheiem un contract cu dr. Ciulpan Alin care va asigura asistenţa medicală”, a declarat Nicolae Dragomir, preşedintele CARP Târgu Jiu. La acest cabinet stomatologic vor beneficia de tratament gratuit pentru operaţiunile simple (plombarea cariilor, extragerea măselelor etc.) toţi pensionarii care sunt membri ai Casei de Ajutor Reciproc.

Cabinetul de medicină generală va fi deservit de un asistent medical şi va efectua analize simple de determinare a glicemiei şi colesterolului, va verifica tensiunii arterială şi va efectua injecţii şi pansamente.  

Vizualizări: 96

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: