Corpul de control al MAI, pe capul lui Andrei până la Crăciun

Prefectura Gorj, condusă de Liviu Andrei, este din nou timp de două săptămâni sub asediul Corpului de Control al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI). Şase membri ai acestui organism au sosit ieri în Gorj şi au demarat un nou control care se va încheia pe 20 decembrie.

Andrei spune că acest control este unul normal, care are loc în toate prefecturile din ţară. Cert este că prefectul de Gorj numai ce a scăpat de un alt control, subiectul fiind atunci generat de controversatul om de afaceri argeşean, Liviu Pătraşcu, ce a pus ochii pe o pădure valoroasă din Gorj. Cu toate acestea, Andrei spune că îl bucură venirea mai-marilor de la minister şi spune că dacă nu ar fi venit de bună voie, i-ar fi chemat el. 

Bucuros de control?

Timp de două săptămâni, cei şase membri ai Corpului de Control vor verifica birou cu birou, şi foaie cu foaie, fără să caute ceva anume, spune Andrei. „Nu are nicio legătură cu retrocedarea pădurilor. Ce-i drept din comisie fac parte şi cei doi inspectori care au verificat în urmă cu două săptămâni acest aspect, dar de data aceasta este doar un control absolut normal, nu suntem doar noi supuşi acestei verificări. Sunt inspectori pe economic, financiar şi toate aceste ramuri. Şi celelalte prefecturi din ţară au fost supuse verificării, iar dacă la noi vor sta în jur de 10 zile, în alte judeţe au stat şi 20 de zile. Eu sper să plece cât mai repede şi să nu fie probleme”, susţine Liviu Andrei, prefectul judeţului Gorj

Prefectul mai spune că vizita Corpului de Control îl bucură. “Nu ştiţi ce bine îmi face ministerul că mi-a trimis Corpul de Control. Să scap odată pentru totdeauna de toate aceste zvonuri. Dacă nu ar fi venit ei, vă spun că în ianuarie i-aşi fi chemat eu să vină”, mai spune Andrei.

Vizualizări: 109

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: