Corpul de control al Prefecturii, la Turcinești

Primăria comunei Turcinești a primit ieri vizita Corpului de Control al Instituției Prefectului Gorj pentru a rezolva problema apei din localitate. Potrivit primarului Vasile Gogălniceanu situația va fi deblocată chiar săptămâna viitoare, asta pentru că reprezentanții Prefecturii s-au convins că recepția la sistemul de apă este legală. ”Au venit trei reprezentanți ai Instituției Prefectului și s-au convins că nu am nicio vină legat de apă. Mi-au promis că îmi dau astăzi un document oficial care să ateste că recepția este în picioare, că apa este bună. Nu era vina mea că oamenii nu au apă, au fost niște orgolii ale vechii conduceri de la Prefectură atâta timp cât toate instituțiile statului mi-au luat de bună recepția”, a declarat Vasile Gogălniceanu. Un singur pas mai este de făcut ca sistemul de alimentare cu apă al comunei Turcinești să fie complet funcțional. ”În prezența reprezentanților Prefecturii am semnat actul de convocare la ședință de Consiliu Local duminică, 15 iulie. Consilierii locali trebuie să voteze delegarea de gestiune în vederea exploatării sistemului de către Aparegio. Trebuie să voteze două treimi ca să fie acceptată și sper că de data asta să fie oameni și să nu mai aibă cetățenii de suferit”, a precizat primarul din Turcinești.

Vizualizări: 151

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: