Creţan l-a scuipat pe Condescu

Primul sindicalist din Gorj care s-a apucat să îşi scrie memoriile îşi va lansa mâine cartea pe care, în mare parte, a conceput-o în spatele gratiilor, atunci când executa pedeapsa primită pentru implicarea în mineriadele din 1999. În cartea sa acesta dezvăluie că l-a scuipat de Marin Condescu, la mineriadele din 99.

 Constantin Creţan a ales ca loc de lansare a cărţii sale Valea Jiului, nu Târgu Jiul, Valea fiind şi locul de unde , în urmă cu peste un deceniu, se declanşau ultimele mari acţiuni sociale din România post-comunistă. „Militant fără voie sau Aprinderi în Beznă, evocări” a avut parte de primele scrieri atunci când autorul era în spatele gratiilor. Între timp, Creţan a devenit liber, atât de liber încât prietenia sa cu Miron Cozma nu mai există, cu trecerea anilor doar conflictul cu Marin Condescu menţinându-se.

Autorul dezvăluie în memoriile sale un episod inedit de la mineriade, cel în care a vrut să-l ia la bătaie pe Condescu, scriitorul Creţan admiţând acum, după atâta timp că, atunci, era totuşi prea plin de ură. „Eram disperat. Nu am mai rezistat, când am aflat pe posturile de televiziune unde au apărut lideri sindicali care condamnau acţiunea noastră şi pe Miron Cozma. Printre aceştia şi Bogdan Hossu, Dumitru Costin şi Condescu Marin. Am plecat de nebun de acasă la sediul UFSMO. Am intrat peste ei în şedinţă şi au rămas blocaţi, le-am strigat „Trădători nenorociţi, vă bucuraţi şi lingeţi tălpile Puterii”. Au aplecat capetele. M-am dus la Marin Condescu, pe care l-am scuipat şi am încercat să-l lovesc, fiind într-o stare oarbă de răzbunare…”, mărturiseşte Creţan.

Vizualizări: 234

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: