Creţan va depune noi memorii la DNA şi SRI, împotriva lui Ciurel

Sindicatul condus de Constantin Creţan a fost lăsat de administraţia CE Oltenia fără cotizaţii, după ce şefa DNA a dezvăluit într-un interviu că sindicalistul a trimis memorii în care semnala un posibil conflict de interese al procurorului Volintiru, a cărui soţie câştigă bani din contractele cu compania condusă de urmăritul penal Laurenţiu Ciurel. Creţan nu se demobilizează şi spune că va face noi adrese la Direcţia Naţională Anticorupţie şi la Serviciul Român de Informaţii.

Administraţia CE Oltenia a dat dispoziţie să nu mai fie reţinute cotizaţiile pe statul de plată de la membrii de sindicat reprezentaţi de Constantin Creţan, asta după ce s-a aflat că verificările DNA în cazul procurorului Volintiru au la bază memorii înaintate de liderul Sindicatului „Lignitul” Oltenia. Creţan spune că avea în sindicat circa 400 de salariaţi ai CE Oltenia, jumătate din aceştia ajungând la CET Govora, după transfer.

Constantin Creţan îl ameninţă cu plângerea penală pe Laurenţiu Ciurel pentru că l-a lăsat fără cotizaţii. „Nu mi-a dat cotizaţia, dar memoriul e întemeiat. Cât s-a dat la Volintiru, 700.000, ăia erau banii pentru minerii de la Berbeşti. Gândiţi-vă că 1000 de oameni ori 3-4 membri de familie înseamnă 3000-4000 de oameni care nu se bucură de sărbători. Minerii de la Berbeşti nu primesc niciun drept de sărbători. E inuman ca ei să stea şi să se uite cum Ciurel face abuz peste abuz şi dă bani la cabinetul notarial al lui Volintiru numai pentru CET Govora, plus pentru Brăila cât a dat şi oamenii aceia să nu îşi primesc drepturile”, a declarat Constantin Creţan.

Sindicalistul a mai spus că demersurile sale nu se vor opri la o plângerea penală. „Este o ilegalitate, după cum ştiţi colegii din FNME au câştigat procesul, am şi eu restanţă 12 luni pe anul trecut şi 2013, plus această lună. Îi fac plângere penală pentru că 4 semnatari au fost în comisia de negociere. Ca să nu îmi dea cotizaţia este un abuz. Din câte ştiu două sindicate a executat: sindicatul lui Creţan şi sindicatul de la UEF Motru, Popescu. S-ar putea să ne trezim şi cu altele, cei din zona Motru nu au primit încă fluturaşii. Eu am aici 200 de membri, 200 îi am la CET Govora. Acolo nu am luat cotizaţii că s-a făcut transferul, aici m-a executat Ciurel. Ăsta este omul Ciurel. Dar, îi spun că şi astăzi îi voi face plângeri penale şi încă două sesizări la DNA şi SRI. O să spun speţa la momentul oportun”, a precizat Creţan.

Ruşeţ: Nu a respectat procedura stabilită de CCM

Directorul de Relaţii cu Comunitatea din cadrul CE Oltenia, Ion Ruşeţ, crede că stoparea reţinerii cotizaţiilor pe statul de plată s-a produs urmare a nerespectării procedurilor din Contractul Colectiv de Muncă (CCM) de către sindicatul lui Creţan. „Este o acuzaţie nefondată. Avem o prevedere clară în Contractul Colectiv de Muncă modul în care se încasează cotizaţiile. Este anexa 3 care stabileşte procedura. Toate sindicatele care au respectat această procedură, indiferent de afilierea la o federaţie sau alta, au primit cotizaţia. Acest lucru s-a întâmplat pentru luna martie 2015. În continuare vom respecta Contractul Colectiv de Muncă şi procedura prevăzută la anexa 3. Dacă nu a primit cotizaţia, nu a respectat procedura”, a declarat presei Ion Ruşeţ.  

Vizualizări: 145

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: