Crimă la Dănciuleşti! Omorât de cel pe care l-a salvat de la moarte

O crimă produsă vineri la Dănciuleşti vine să confirme încă odată zicala că „pe cine nu laşi să moartă nu te lasă să trăieşti”.

Trupul neînsufleţit al unui bărbat de 62 de ani a fost descoperit într-un şanţ, chiar în apropiere de locuinţa acestuia. Un vecin a făcut macabra descoperire, acesta anunţând prin 112 şi Poliţia, o echipă de criminalişti, sub coordonarea unui procuror, demarând imediat cercetările. Victima prezenta numeroase lovituri pe corp, anchetatorii stabilind după primele audieri că moartea a fost generată de bătăile aplicate de doi tineri din sat.

Vasile Manu, de 20 de ani, şi Ilie Daniel Cismaru, de 33 de ani, consăteni cu victima, au consumat alcool cu o seară înainte chiar cu cel pe care aveau să îl omoare în bătaie. Aşa cum se întâmplă în astfel de situaţii, prietenii de pahar au devenit duşmani de moarte, iar până la crimă nu a mai fost mult. Interesant este însă că Manu a avut o tentativă de suicid în urmă cu circa o jumătate de an, când a dorit să se înece, bărbatul omorât acum fiind cel care l-a salvat atunci pe acesta de la moarte. Ambii indivizi au fost reţinuţi pe loc, iar pe numele lor Tribunalul Gorj a emis mandate de arestare preventivă. „Doi tineri, suspecţi în cazul privind moartea violentă a unui bărbat de 62 ani, din comuna Dănciuleşti, au fost reţinuţi pe timp de 24 de ore iar magistraţii au decis arestarea preventivă pe o perioadă de 29 de zile. Urmare a activităţilor de cercetare efectuate de poliţişti ai I.P.J. Gorj, sub cordonarea unui procuror criminalist, s-a constatat că cei doi au aplicat lovituri repetate victimei, care au condus la decesul acesteia“, este punctul de vedere al IPJ Gorj.

Vizualizări: 189

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: