Criminalul din Argeş, eliberat din Penitenciarul Târgu Jiu

Cazul şocant al femeii descoperite fără cap, mâini şi picioare în albia râului Argeş, în zona de graniţă dintre judeţele Argeş şi Dâmboviţa, are implicaţii şi la nivelul judeţului Gorj, după ce anchetatorii l-au descoperit pe autorul oribilelor fapte. Acesta este un individ de 37 de ani, din Topoloveni, care fusese condamnat la 8 ani de puşcărie pentru că violase o tânără şi o tăiase cu un cutter. A avut însă un comportament exemplar în Penitenciarul Târgu Jiu şi aşa a ajuns să redevină o persoană liberă, deşi nu pentru mult timp.

Florin Mînzăraru este individul pe care poliţiştii l-au căutat zile întregi pentru a descoperi cine este autorul în cazul crimei cu femeia decapitată şi tranşată din Argeş, părţi din corpul său fiind aruncate în albia râului. Bărbatul este un recidivist care, culmea, acum două luni aproape îi făcuse pe cei din Penitenciarul Târgu Jiu, dar şi de la instanţa din oraş, să-l creadă aproape un „model” de deţinut. Nu a avut nicio abatere în cei peste cinci ani petrecuţi în spatele gratiilor şi, ca urmare, a ajuns la momentul în care legislaţia permitea punerea sa în libertate. 

Conform încheierii de şedinţă din dosarul Judecătorie Târgu Jiu, prin care s-a dispus eliberarea lui Florin Mînzăraru, pe 27 martie 2013, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, din cadrul Penitenciarului Târgu Jiu, a formulat propunerea de liberare condiţionată a deţinutului care se afla în perioada de executare a pedepsei de 8 ani închisoare la care fusese condamnat anterior.

Harnic, muncitor şi cu fapte bune…

Comisia a formulat propunerea respectivă întrucât bărbatul îndeplinea toate condiţiile legale pentru aşa ceva, iar pe perioada executării pedepsei nu a avut nicio abatere sau sancţiune. „Din cuprinsul procesului verbal întocmit de comisie rezultă că până la data examinării situaţiei, condamnatul a executat mai mult de 2/3 din pedeapsă, iar totodată că a conştientizat scopul acesteia, a participat la activităţi menite să conducă la reintegrarea socială, a obţinut câştig prin muncă 152 de zile, 14 recompense, nu a comis abateri disciplinare, dând dovezi temeinice de îndreptare, apreciindu-se de aceea că scopul preventiv, educativ al pedepsei a fost atins până în prezent, fiind îndeplinite cerinţele legale”, se menţionează în motivarea Judecătoriei Târgu Jiu din 28 martie 2013. În consecinţă, instanţa a admis propunerea de liberare condiţionată a condamnatului.

Mai multe cereri, o singură aprobare

Bărbatul nu a primit din prima un răspuns pozitiv la cererea sa, dar a fost perseverent, ca mai toţi deţinuţii, şi în cele din urmă a obţinut ceea ce şi-a dorit. Iniţial a fost încarcerat în Penitenciarul Colibaşi, după ce a fost condamnat, dar a ajuns la Târgu Jiu în cele din urmă. Prima dată a formulat cerere de eliberare la Judecătoria Piteşti, în ianuarie anul acesta, cererea fiindu-i declinată însă către Judecătoria Târgu Jiu, acesta fiind încarcerat deja la noi în oraş. De două ori a cerut acesta să fie lăsat liber, dar de abia a treia cerere pe care a formulat-o a fost mai cu noroc pentru el. Aşa a ajuns ca în aprilie să primească toate aprobările necesare, iar de Paşti a putut pleca la el acasă, pentru ca zilele trecute să o omoare pe femeia al cărei trup a fost găsit dezmembrat acum în apele Argeşului.

Vizualizări: 160

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: