Crucea Roşie Gorj, pregătită pentru dezastre

Crucea Roşie Gorj este pregătită să intervină oricând în cazul unor dezastre naturale, cum ar fi posibile inundaţii. Dumitru Bunăiaşu, directorul filialei gorjene, spune că ţine permanent legătura cu cei de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj pentru a fi la curent cu tot ce se întâmplă pe raza judeţului. Astfel, persoanele implicate în activitatea de voluntariat au fost instruite permanent cum să facă faţă unor situaţii în care este nevoie de ajutorul lor. La cererea autorităţilor, Crucea Roşie poate interveni prin acordarea primului ajutor premedical şi asigurarea cu apă, alimente, pături sau corturi pentru persoanele care au nevoie de acest ajutor. Bunăiaşu spune că în contul societăţii există deja o sumă de 8000 destinată intervenţiei în caz de dezastre: “Ne dorim să putem acţiona în orice condiţii şi avem deja un detaşament de intervenţie pregătit, compus din 2 grupe a câte 5 voluntari fiecare”. În prezent, numărul voluntarilor activi care funcţionează la Crucea Roşie Gorj este de 25, aceştia fiind din toate categoriile de vârstă.

Vizualizări: 110

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: