CSM a înscris echipe de handbal şi baschet la seniori

Clubul Sportiv Municipal din Târgu Jiu a intrat în linie dreaptă cu pregătirea pentru primul sezon din existenţa acestuia. Clubul va avea deocamdată două echipe de seniori înscrise în campionatele naţionale, handbal feminin şi baschet masculin şi echipe de copii şi juniori la handbal şi baschet.

Primarul Marcel Romanescu a prezentat marţi, la conferinţa de presă a CSM Târgu Jiu, care sunt primele realizări ale clubului după prima lună de activitate. Edilul a invitat presa la Sala Sporturilor, acolo unde au fost prezenţi directorul clubului - Robert Bălăeţ şi cei doi şefi de secţii sportive, Dan Ilieş şi Adrian Roşu. „Sportul în Târgu Jiu înseamnă în primul rând CSM. Atâta timp cât sunt banii primăriei şi consiliului local implicaţi în această activitate, punem accent pe aceste activităţi sportive care se desfăşoară la CSM”, a ţinut să informeze din start primarul întenţiile primăriei locale care promite pentru această toamnă foarte multe meciuri la Sala Sporturilor din Târgu Jiu, acolo unde de o lună activitatea se derulează în două schimburi, sala având deja nevoie de mai mult personal pentru a putea face faţă şi meciurilor care încep din septembrie.

Clubul primăriei a înscris în ultima lună mai multe echipe în competiţiile naţionale ale federaţiilor de baschet şi handbal. „Avem două echipe de seniori înscrise în campionate, cea de handbal fete şi baschet băieţi, şi mai multe grupe de juniori. S-a finalizat şi colaborarea aceea mult disputată cu LPS şi, pe această cale, vreau să le mulţumesc celor din echipa CSM, dar şi celor de la LPS care au înţeles că performanţa se poate obţine doar în condiţiile în care colaborăm”, a mai spus primarul punând capăt unei mai vechi dispute cu Liceul Sportiv pe tema unui protocol de colaborare.

Directorul clubului, Robert Bălăeţ, a ţinut să precizeze că s-a muncit mult în ultimele luni pentru a se definitiva aceste echipe: „Lucrurile încep să se întâmple şi merg spre bine, s-a muncit foarte mult în aceste luni şi nu am vrut să ieşim în presă pentru că nu erau finalizate majoritatea echipelor, dar acum am intrat în linie dreaptă. Deja campionatul de handbal seniori va debuta pe 7 septembrie şi toate lucrurile sunt rezolvate în privinţa înscrierilor”.

Oficialul clubului primăriei a mai promis că vrea să permanentizeze comunicările publice ale clubului pentru a informa oamenii din oraş asupra activităţii clubului şi asupra rezultatelor care vor veni. Ideal pentru sportivi şi public ar fi un site oficial, cum au toate marile cluburi, unde să fie prezentate componenţa loturilor şi antrenorii, activitatea de zi cu zi a clubului, programul antrenamentelor şi meciurilor, dar şi rezultatele echipelor înscrise în competiţiile naţionale. Funcţionarea unui site oficial va fi obligatorie în ideea în care se doreşte promovarea la ligiile superioare, iar federaţiile cer cluburilor să îşi prezinte activitatea pe un site oficial.

Vizualizări: 700

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: