Cum poţi lua bani de la norvegieni

Unităţile de învăţământ şcolar şi preşcolar, precum şi organizaţiile nonguvernamentale din judeţul Gorj pot depune la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj microproiecte despre adoptarea unui comportament de viaţă sănătos ce vor fi finanţate de guvernul Norvegiei. Termenul limită de depunere a acestor microproiecte este 10 aprilie astfel încât în data de 15 aprilie să fie făcuţi cunoscuţi câştigătorii din judeţul nostru. „Programul este finanţat de guvernul Norvegiei şi cofinanţat de Ministerul Sănătăţii din România şi practic îşi propune adoptarea unui mod de viaţă sănătos prin respectarea de către şcolari şi preşcolari a patru principii şi anume mişcarea zilnică susţinută, consumul zilnic crescut de apă, consumul de fructe şi legume de cinci ori pe zi dar şi servirea zilnică a micului dejun”, a declarat Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al DSP Gorj. Fişa de microproiect precum şi regulamentul de participare se pot descărca de pe www.comunitatesanatoasa.ms.ro iar beneficiarii le vor depune la Direcţia de Sănătate Publică Gorj.

Vizualizări: 121

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: