Anca e o pițipoancă din aia care urăște pițipoancele. Contrar părerii generale, nu e ușor deloc să fii prost. Aproape inevitabil, prostia vine însoțită de fudulie. Iar când ești și prost, și fudul, viața e grea. Dar asta nu înseamnă că dorințele tale de îmbunătățire a vieții sunt mai puține sau mai mici. Din contră. Anca a postat așa pe Facebook: ”De la noul an nu-mi doresc decât să fiu fericită”. Vă dați seama? Anca vrea doar atât. Nu e ca alții, să-și propună să slăbească, să-și cumpere un telefon nou, să promoveze sau să ajungă să vadă plaja aia din Maldive la care visează; nu, ea vrea DOAR să fie fericită. Păi, de ce n-ai zis că doar asta vrei, măi, Anca? În fond, mai toți oamenii sunt fericiți. E atât de simplu să fii fericit încât nimeni nu și-a propus vreodată să vorbească sau să scrie despre asta, măcar. Fericirea, ”decât” atât, ce mare chestie!? Ce fată modestă și cu bun-simț trebuie să fii, dacă ăsta e singurul cadou pe care îl aștepți...

Dar nu Anca e motivul pentru care ne aflăm aici, împreună, cu puțin timp înainte de intrarea în al treilea sfert de veac de la Revoluție. Motivul este că încă ne pasă. Și nu ne pasă să fim noi fericiți, ca Ancăi, ci, mult mai important, ne pasă și ne interesează cum să facem ca alții să nu mai fie nefericiți. Dacă există o cale spre fericire sau măcar spre împăcare cu tine însuți, aceea nu poate fi decât calea altruismului. Indiferent că vorbim despre politică, mass media, artă sau chiar afaceri, să-ți dorești binele altora și să faci orice cu acest gând este, în ultimă instanță, cheia nu doar către fericirea personală și egoistă, ci și, oricât de lemnos ar suna, aceea către o lume mai bună. Pentru că simpla lipsă de fericire n-a omorât pe nimeni; nefericirea, însă, da.

Să fim rezonabili și să nu ne propunem nici perfecțiunea, nici idealuri pe care un biet an, fie el și nou, nu le poate niciodată satisface. Să ne propunem, în schimb, să dăruim mai mult. Nu neapărat fizic, ci mai ales metafizic. Să zâmbim, să încurajăm, să batem pe umăr, să mângâiem pe mână, să ajutăm, să ne implicăm sau măcar să fim, pur și simplu, alături de oamenii care au nevoie de asta. Să facem noi ca 2015 să fie un an bun cu adevărat, să facem lucruri cu care să ne mândrim peste fix un an, și abia atunci vom putea spune de unii singuri (nu să o spună Facebook-ul pentru noi): ”da, domnule, am avut un an bun și mă felicit pentru asta!”