Dan Vâlceanu, politicianul de opoziţie care a învins criza

Liderul PDL Gorj, Dan Vâlceanu, a încheiat prin firmele sale peste 20 de contracte de prestări servicii pentru Complexul Energetic Oltenia, mama acestuia având şi ea zece astfel de contracte, toate fiind evidenţiate în declaraţia de interese pe care politicianul a trebuit să o completeze în calitate de consilier judeţean. Firmele familiei Vâlceanu derulează afaceri în minerit de ani de zile, fiind cunoscute pe piaţă de mai bine de un deceniu.

Conform declaraţiei respective, Vâlceanu este asociat şi administrator la Rominex Mining Engineering SA Rovinari, Remont SA Fărcăşeşti şi Rewodase SRL Târgu Jiu. La prima dintre ele valoarea acţiunilor este de 1,2 milioane lei, iar la cea de-a doua pachetul de acţiuni fiind de 540.000 de lei. La cea de-a treia firmă valoarea părţilor sociale este de numai 200 lei. Rominex Mining Engineering SA este firma prin care Vâlceanu a încheiat cele mai multe contracte cu Complexul Energetic Oltenia (CEO), precum şi cu fosta Societate Naţională a Lignitului Oltenia, până la încorporarea ei în cadrul CEO.

Contractele au ca obiect furnizarea de produse sau prestări servicii, valoarea cea mai mare a unuia dintre ele fiind de 848.000 de lei. Acesta a fost încheiat cu CE Oltenia în iulie 2012 şi a fost derulat până pe 30 aprilie 2013. Un alt contract, derulat tot până pe 30 aprilie 2013, cu începere din septembrie 2012, a avut valoarea de peste 624.000 de lei. Contractul cu valoarea cea mai mică, de 5400 de lei, a fost derulat între firma liderului PDL Gorj şi CE Oltenia în perioada iulie-decembrie 2012, restul contractelor având valori de câteva zeci de mii de lei, dar şi de 400.000 de lei.

Afacerile mamei, tatălui…

Mama şefului PDL Gorj, Elisabeta Vâlceanu, a derulat şi ea contracte cu CE Oltenia prin intermediul firmei sale, Treffo SRL. Cel mai important dintre acestea are valoarea de aproape 1,1 milioane lei, celelalte având valori cuprinse între 100.000 de lei şi 350.000 de lei. Firmele menţionate derulează contracte cu unităţile miniere şi energetice din judeţul Gorj de peste un deceniu, ele fiind înfiinţate de fostul subprefect Eugen Vâlceanu. Acesta a fost membru PSD, în anul 2008 pierzând lupta pentru un post de deputat pe Colegiul 4 – Gorj, iar în 2009 s-a înscris în PDL împreună cu fiul său, Dan, care la acel moment era şef al organizaţiei Tineretului Social Democrat din judeţ, la nivel naţional TSD fiind condus de Victor Ponta. Eugen Vâlceanu s-a retras ulterior din politică şi afaceri, lăsându-l pe fiul său şi soţia să se ocupe de firmele pe care le-a creat.

AVERE

Dan Vâlceanu are în proprietate, singur sau cu soţia sa, cinci terenuri, dintre care două sunt în intravilanul oraşului Timişoara, iar alte două în intravilanul comunei Runcu, din judeţul Gorj, unde are domiciliul. Politicianul a achiziţionat anul trecut 374 mp la Timişoara şi 1412 mp de teren agricol în comuna Văliug, din judeţul Caraş-Severin. El are în localitatea respectivă o casă de vacanţă de 208 mp, iar la Timişoara are o hală de producţie de 1889 mp, în timp ce la Runcu deţine două case de 250 mp şi, respectiv, 556 mp.

Liderul PDL Gorj nu are bani în conturi sau maşini personale, dar ca director economic la una din firmele sale a câştigat anul trecut 22.436 de lei, în timp ce soţia sa, profesor la un liceu din Târgu Jiu, a avut venituri de 13.646 lei, la care se adaugă indemnizaţia de creştere a copilului de 12.000 de lei. Conform declaraţiei de avere, Dan Vâlceanu a câştigat aproape 253.000 de lei din închirierea halei de producţie de la Timişoara, în calitate de consilier judeţean el având venituri de peste 2.700 de lei.

El a mai câştigat peste 140.000 de lei din vânzarea unei garsoniere la Timişoara, precum şi 1754 de lei primiţi ca subvenţii de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură. Dan Vâlceanu este preşedinte interimar al PDL Gorj din primăvara acestui an, după ce fostul lider interimar al organizaţiei, deputatul Ion Cupă, a părăsit partidul şi s-a înscris în PNL după o serie de critici primite de la actualul şef al organizaţiei.

La alegerile parlamentare de anul trecut, Dan Vâlceanu a candidat pentru un post de deputat pe Colegiul 2 – Gorj, dar a fost învins de actualul parlamentar PSD Mihai Webber.

Vizualizări: 554

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: