De ce şi-a încheiat Călinoiu concediul mai devreme

Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj a revenit ieri la serviciu, deşi iniţial îşi planificase ca şi în această săptămână să beneficieze de concediul de odihnă. Ion Călinoiu spune că principalul motiv pentru care şi-a scurtat vacanţa vizează organizarea târgului anual de Sf. Maria de la Tismana. Preşedintele Consiliului Judeţean şi-a petrecut o săptămână din concediul de odihnă împreună cu primarul Florin Cârciumaru pe litoralul românesc, în staţiunea Mamaia.

Ion Călinoiu va merge astăzi la Tismana pentru a vedea în ce stadiu se află pregătirile pentru târgul de Sf. Maria. „Şi în aceste zile figurez ca fiind în concediu de odihnă, dar am venit la serviciu pentru a rezolva nişte probleme organizatorice datorită sărbătorii de Sf. Maria de la Tismana. Marţi voi merge personal la Tismana pentru a vedea care este stadiul pregătirilor, ca să pregătim traseul şi tot ceea ce înseamnă siguranţa vizitatorilor din ziua aceea”, a declarat Ion Călinoiu.

Un alt motiv pentru care a revenit mai devreme la serviciu vizează pregătirea şcolilor pentru începerea noului an şcolar. Preşedintele Consiliului Judeţean spune că va fi constituită o comisie mixtă care va centraliza problemele unităţilor de învăţământ din judeţ. „Avem discuţii despre pregătirea anului şcolar. Vom sta de vorbă cu prefectul şi cu inspectorul general şcolar să vedem stadiul pregătirii şcolilor pentru începerea anului şcolar. Vom constitui o  comisie mixtă încât să vedem care sunt problemele la fiecare localitate în parte, dacă e nevoie de vreun sprijin sau e vorba despre creşterea ritmului lucrărilor de execuţie pentru a nu avea surprize cu pregătirea anului şcolar”, a precizat Călinoiu.

Şi evenimentele politice ale PSD l-au făcut pe şeful judeţului să renunţe la câteva zile de concediu. „Trebuie să pregătim congresul cu maximă responsabilitate pentru că principalele teme ale acestuia sunt depunerea şi validarea candidaturii lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale”, spune Călinoiu.

Vizualizări: 140

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: