De Paşti, 25 de familii se vor muta în casă nouă
25 locuinţe sociale vor fi repartizate târgujienilor sub 35 de ani, înainte de Paşti. Noul bloc ANL din zona Iezureni este în pragul finisării, iar dacă vremea este favorabilă, acesta va putea fi dat în folosinţă la începutul lunii aprilie, după cum ne-a declarat Florin Cârciumaru, primarul municipiului Târgu Jiu.
Numărul tinerilor târgujieni care au nevoie de locuinţă este mult mai mare. Până în prezent, la primărie au fost înregistrate aproximativ 2.500 de cereri, dintre care doar 10% vor putea fi onorate în această primăvară. În acest sens se va întocmi o listă provizorie a celor care vor primi locuinţe. Selecţia persoanelor se va face în baza punctajului obţinut în urma analizării dosarului depus. Se va ţine cont de vechimea cererii, nivelul studiilor şi numărul membrilor familiei solicitantului.
Florin Cârciumaru a mai precizat că, în urma anchetelor efectuate, au fost identificate cazuri în care anumiţi cetăţeni au oferit date false în vederea obţinerii unor locuinţe.
Vizualizări: 104
Distribuie Trimite pe WhatsApp