Demisie fără explicaţii

Demisia şefului Serviciului Român de Informaţii, George Maior, anunţată de administraţia prezidenţială, a picat neaşteptat. Pe Maior îl luase valul în plină campanie electorală şi spusese că îşi va depune mandatul în faţa noului preşedinte, care să decidă asupra rămânerii lui, doar că atunci sondajele arătau că finul lui, Victor Ponta, va câştiga alegerile. Nu a fost să fie, iar lumea a aşteptat ca Maior să fie parolist şi să îşi depună mandatul, ceea ce nu s-a întâmplat timp de câteva săptămâni. Părea totuşi că Maior va fi păstrat în funcţie. Ce s-a întâmplat?

În lipsa unor explicaţii oficiale, obligatorii în astfel de situaţii, piaţa media este plină de speculaţii. Unele lansate de ofiţerii acoperiţi din presă, cu care Maior a avut imprudenţa să se laude acum câteva zile într-un interviu televizat. Tot atunci, întrebat fiind dacă şi-a depus mandatul pe masa preşedintelui Iohannis, Maior a dat un răspuns confuz, din care am înţeles că declaraţia publică a ţinut loc de depunerea mandatului. Iar o altă declaraţie publică, a lui Iohannis, care a spus că subiectul schimbării lui Maior nu e de actualitate şi că SRI funcţionează bine, a fost interpretată de acesta drept o reconfirmare în funcţie. De fapt, şi aici Maior a fost voit confuz. A zis că el nu poate spune că a fost reconfirmat, dar că ziaristul ar putea trage această concluzie. Da, să trăiţi! Dacă-i ordin, cu plăcere.

Răspunsurile voit interpretabile ale şefului SRI pe mai multe probleme, inclusiv cele referitoare la legile din pachetul Big Brother şi la Curtea Constituţională, au dus la multe speculaţii de presă, dar este puţin probabil ca acestea să fi stat la baza demisiei, ori a demiterii, cum spune Elena Udrea. De departe cea mai spectaculoasă variantă care circulă este aceea că şefa DNA a făcut un raport şefului statului, în care i-ar fi spus cum unii oficiali implicaţi în dosarele Microsoft şi EADS ar fi fost protejaţi informativ de SRI. Elena Udrea ar fi unul dintre nume, poate şi de aici susţinerea ei publică pentru naşul lui Victor Ponta. Ar fi interesat de văzut dacă plecarea lui Maior de la SRI îi va şubrezi lui Ponta poziţia de premier şi şef de partid. Pentru că Maior nu a fost un simplu naş pentru Ponta, ci un creator al carierei acestuia, presărată cu multe pete.

Vizualizări: 159

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: